La începutul acestei săptămâni, s-au împlinit 101 ani de la renaşterea statului polonez pe harta politică a lumii. Când armata germană s-a retras din Varşovia, la 11 noiembrie 1918 – chiar în ziua în care, în Franţa, la Compiègne, era semnat armistiţiul care punea capăt Primului Război Mondial – Consiliul Regenţei (înfiinţat de autorităţile germane) a decis să cedeze de bunăvoie întreaga sa putere politică lui Józef Piłsudski.

Mareșalul polonez este considerat, pe bună dreptate, fondatorul statului polonez independent din perioada contemporană şi, în prezent, la 11 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Naţională a Republicii Polone.

Din păcate, conflictele militare din Europa nu s-au sfârşit atunci şi poporul polonez a suferit pierderi umane şi materiale grele în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. În acel context violent, au fost confirmate solidaritatea care exista, încă din anul 1919, dintre autorităţile de la Varşovia şi Bucureşti şi compasiunea românilor faţă de cetăţenii polonezi care au ajuns în toamna anului 1939 în România, fugind din calea războiului.

În prezent, se cunoaşte că, pentru a salva tezaurul Băncii Poloniei de la o posibilă capturare a sa de armata germană, care a atacat Polonia, la 1 septembrie 1939, autorităţile de la Varşovia au adunat la Śniatyń, în imediata apropiere a graniţei polono-române, 1.091 de casete cu lingouri de aur (o singură casetă cântărea 70 kg) şi 95 de saci cu monede de aur.

Acolo a avut loc, în seara de 13 septembrie 1939, încărcarea tezaurului într-un tren alcătuit din 12 vagoane de marfă şi un vagon de pasageri. Acesta a plecat spre Constanţa (via Buzău), în dimineaţa zilei de 14 septembrie şi a ajuns la destinaţie la miezul nopţii. Tezaurul a fost transbordat până dimineaţa pe tancul petrolier Eocene şi nava britanică a părăsit portul Constanţa în aceeaşi zi, în direcţia Istanbul. Autorităţile române au ştiut despre existenţa a circa 70 tone de aur brut în acel tren, însă cantitatea reală a fost de aproape 80 de tone.

De obicei, istoricii menţionează despre refugierea în România, în luna septembrie 1939, a cel puţin 50.000 de cetăţeni polonezi (civili şi militari). Numărul lor exact nu se cunoaşte din cauza timpului extrem de scurt pe care aceştia l-au avut la dispoziţie pentru a ajunge pe teritoriul României şi a limitelor aparatului administrativ românesc cu privire la înregistrarea unui număr extrem de mare de refugiaţi, în câteva zile.

Circa 18.000 de militari ar fi plecat din România în Franţa şi Marea Britanie, prin Orientul Mijlociu, în perioada 1939-1940 (într-o sursă românească se aminteşte despre 20.000 de militari, dintre care 8.000 de aviatori), aproximativ 5.000 de militari s-au întors pe teritoriul polonez ocupat de armata germană, câteva sute au plecat în regiunile poloneze invadate de sovietici, la 17 septembrie 1939, şi circa 1.600 de militari polonezi au fost predaţi în luna februarie 1941 autorităţilor germane (care i-au internat în lagăre de prizonieri de război).

Militarii polonezi au ajuns pe teritoriul României, în septembrie 1939, cu foarte multe bunuri mobile, armament şi muniţii. Pe o listă care a fost întocmită, probabil, la Marele Stat Major al armatei poloneze, în anul 1947, s-au menţionat următoarele bunuri: 34 de tancuri Renault R-35; un parc de vehicule pentru depanarea mobilă a acelor tancuri; blindate echipate cu tunuri şi motoare Otto; autovehicule echipate cu diferite instalaţii de specialitate şi staţii radio; 18 tunuri antiaeriene; 74 de mitraliere, 46 de puşti-mitralieră, 5.756 de puşti, 230 de pistoale, 3.830 de încărcătoare, 2.908 baionete, 4.553 de măşti de gaze şi circa 600.000 de cartuşe; diverse bunuri aflate în trenul sanitar nr. 94 şi la spitalul militar nr. 110; 177 de avioane de luptă; 28 de avioane de şcoală RWD şi 2.686 de articole auxiliare pentru asigurarea zborului; 882 de autovehicule militare de diferite tipuri, 70 de autoturisme militare şi 500 de autocamioane militare Fiat 621.

Valoarea totală a acelor bunuri a fost calculată de autorităţile poloneze şi era de 80.018.104 zloţi, la 29 aprilie 1947 (15.212.567 de dolari, sumă rezultată din cursul de referinţă existent în vara anului 1946, în Polonia).

În cazul aurului Băncii Poloniei care a ajuns la Bucureşti, la 27 septembrie 1939, şi a fost depus oficial ca depozit la Banca Naţională a României, la 10 octombrie 1939 (51 de lăzi din lemn de brad care conţineau, în total, 2.737,86 kg de aur), situaţia a fost foarte complicată. La întâlnirea pe care delegatul pentru refugiaţii polonezi, Mirosław Arciszewski, a avut-o la Bucureşti, la 14 iunie 1940, cu Ion Gigurtu, ministrul român al Afacerilor Externe i-a arătat reprezentantului Poloniei o notă emisă la 19 mai 1940 de Legaţia Germaniei.

În aceasta se solicita predarea imediată a tezaurului polonez de la BNR în favoarea Germaniei. Drept urmare, liderii politici români au blocat aurul polonez la BNR şi au subliniat, ca pretext, cheltuielile făcute de România pentru întreţinerea refugiaţilor polonezi aflaţi în ţară, astfel încât să poată refuza cererile repetate ale autorităţilor de la Berlin de a se ceda tezaurul respectiv în favoarea Germaniei.

Intrarea trupelor Armatei Roşii pe teritoriul României, în primăvara anului 1944, a determinat conducerea Băncii Naţionale a României să conceapă un plan pentru salvarea propriei rezerve de aur aflate în ţară. În acest sens, a fost planificată şi s-a executat operaţia Neptun (11-22 iulie 1944). Întregul tezaur al BNR existent în ţară şi cele 51 de casete cu aur polonez, depozitate la Banca Naţională a României, din septembrie 1939, au ajuns atunci într-o pivniţă din incinta Mânăstirii Tismana.

A urmat ocuparea completă a ţării de unităţile sovietice şi conducerea BNR a hotărât, la 6 septembrie 1944, mutarea în secret a întregii cantităţi de aur aflate la Tismana într-o grotă din imediata apropiere a mânăstirii. Operaţia a fost executată în perioada 13-16 septembrie 1944. Intrarea în grota respectivă a fost astupată cu beton şi s-a realizat suplimentar un zid cu o grosime de cinci metri.

La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, autorităţile române au fost preocupate şi de situaţia în care se aflau cei aproximativ 4.000 de refugiaţi polonezi din România. Ajutoarele financiare pentru aceştia au continuat să fie acordate chiar şi după reluarea, la 1 martie 1946, a relaţiilor diplomatice dintre România şi Polonia.În paralel, începând din luna iunie 1945, a început adunarea refugiaţilor, formarea de eşaloane şi expedierea treptată a lor în Polonia cu trenuri alcătuite din vagoane de marfă închise, în care existau priciuri din lemn şi toalete improvizate.

Primul eşalon a plecat în iunie 1945 şi următoarele au fost planificate până în octombrie 1945 inclusiv, cu un interval de 2-3 săptămâni între eşaloane, deoarece existau probleme mari cu planificarea acelor vagoane din cauza transporturilor pe care autorităţile române erau obligate să le asigure pentru trupele sovietice de ocupaţie. Durata medie de deplasare a unui eşalon cu refugiaţi polonezi din staţiile de plecare Craiova sau Bucureşti până la graniţa cehoslovaco-poloneză era de aproximativ două săptămâni, în anul 1945.

Transporturile respective au fost reluate în primăvara anului 1946, când condiţiile atmosferice au permis repatrierea cetăţenilor polonezi tot cu vagoane de marfă puse la dispoziţie de guvernul României. Toate cheltuielile făcute urmau să fie achitate prin decontări reciproce între cele două state.

În ianuarie 1947, două detaşamente ale armatei române au fost implicate în scoaterea tezaurului Băncii Naţionale a României din grota în care fusese ascuns în luna septembrie 1944 şi tranportarea acestuia de la Tismana până la depozitul BNR din Bucureşti. Militarii au fost gata de acţiune la 23 ianuarie 1947 (ora 09.00) şi au colaborat cu funcţionarii băncii şi lucrătorii desemnaţi pentru desfăşurarea operaţiei. Misiunea s-a încheiat cu succes. Cu acel prilej, au fost readuse în capitala României şi cele 51 de casete cu aur ale Băncii Poloniei.

Predarea celor 51 de casete cu aur reprezentanţilor Băncii Poloniei a avut loc la 17 septembrie 1947. Din cauza faptului că autorităţile sovietice de ocupaţie din România nu au asigurat în acea zi benzina necesară celor două avioane militare poloneze Douglas C-47, care sosiseră în ajun de la Varşovia, transportarea tezaurului cu autocamioanele de la depozitul Băncii Naţionale a României până la aeroportul Băneasa şi încărcarea în avioane s-a desfăşurat în următoarea zi (când s-a obţinut şi autorizaţia de survolare a Cehoslovaciei de aparatele respective).

Deşi condiţiile meteorologice au devenit nefavorabile zborului peste Carpaţii Meridionali, piloţii polonezi au acceptat să decoleze la 18 septembrie 1947, după-amiaza. După ce au trecut prin furtuna semnalată de autorităţile de la
Bucureşti, aceştia au continuat zborul fără probleme şi au ajuns cu bine la Varşovia, în seara aceleiaşi zile.

• Dr. Petre Opriș

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu