Interviu

Sunt câte puţin din tot ce am trăit, sunt un pic de vară, sunt un pic de iarnă…

În mijlocul verii, cu gândul la mare şi cu eternul ei şlagăr pe repeat (Mă-ntorc la tine, mare albastră), am mers să îi urăm La mulţi ani lui Daniel Iordăchioaie care, la 9 iulie, a împlinit 51 de ani şi despre care am aflat că, foarte curând, ne-ar putea deveni coleg.

La cinci ani aţi primit o chitară şi, de atunci, muzica a rămas în viaţa dumneavoastră. La cât timp, de la acea primă întâlnire, aţi început cariera artistică?

Cariera începe de când ai urcat prima dată pe o scenă sau ai cântat în faţa unui grup mai mare de oameni. Iar asta a fost prin clasa a VI-a. Lângă bloc. Pe un teren de joacă unde se adunau copiii, sub un nuc. Acolo, cu chitara în braţe, îl imitam pe Elvis Presley. Când începeam să cânt, toată lumea tăcea. Să faci să tacă un grup de 10-15 copii nu este uşor şi mi-am dat seama că nu e rău deloc ce fac.

M-am îndrăgostit de rock and roll şi de personajul acesta şi mi-a folosit foarte mult, pentru că am încercat toată tinereţea să-l imit, iar să imiţi este un lucru bun dacă modelul este de calitate.

Părinţii au fost uşor de convins că asta vă este menirea?

Tatăl meu a avut două pasiuni mari în viaţă: muzica şi sportul. De asemenea, a avut doi băieţi şi şi-a propus ca unul să cânte şi celălalt să facă sport. La mine s-a prins, la fratele meu nu. Deci am fost ajutat, chiar obligat să o iau pe acest drum.

Tatăl mi-a fost primul profesor de canto, atât cât se pricepea. Făcea din pasiune muzică, dar avea talent. A colaborat cu teatrul din Piteşti, a cântat în spectacole, i-a cântat şi preşedintelui de atunci al Bulgariei, Todor Jivkov.

Şi armata i-a fost dragă tatălui dumneavostră…

Aşa este. La sfârşitul anilor `50, în cadrul stagiului militar obligatoriu, tata a fost comandant de tanc. În decembrie 2018, am prezentat spectacolul în memoria lui Dumitru Lupu, de la Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional, şi l-am invitat şi pe tata. Primisem cadou o uniformă militară şi a fost prima ocazie în care a putut să mă vadă în ţinută. Am spus câteva cuvinte şi despre el, perioada petrecută în armată, şi l-am văzut lăcrimând. Am fost aşa de emoţionat eu, darămite el.

Dumneavoastră aţi făcut stagiul militar obligatoriu?

Nu am făcut stagiul militar, dar sunt foarte dornic să îl fac acum. Chiar de ziua mea am avut ultimul examen pentru ocuparea postului de regizor artistic la Ansamblul Artistic al Armatei. Şi sunt optimist în privinţa rezultatului.

Adevărul este că nesatisfacerea serviciului militar a fost decizia mamei mele. Mie mi-a plăcut dintotdeauna haina militară şi mi-aş fi dorit să fac stagiul militar. Nu ştiu dacă mi-ar fi şi plăcut, pentru că armata era altfel atunci, dar mi-am dorit. Şi m-a privat, oarecum. Iar atunci când nu poţi să faci ceva, parcă mai mult vrei.

Nu mulţi ştiu despre dumneavoastră că sunteţi absolvent al  Facultăţii de Regie Film a UNATC I.L. Caragiale – București şi că aţi semnat regia şi scenariul câtorva scurtmetraje şi documentare. Totuşi, marea dragoste rămâne muzica?

Le-am făcut pe toate – scenaristică, producţie de film, regie. Importanţi sunt toţi, dar cel care are în minte imaginea de ansamblu este regizorul. Dacă ar fi să ţin partea cuiva, lui i-aş ţine-o, pentru că este cea mai grea muncă să ţii în frâu şi să conduci atâţia oameni. Şi fiecare e artist, fiecare cu orgoliul lui.

Este foarte grea meseria asta. Partea frumoasă este rezultatul final, produsul finit. Şi dacă îţi iese măcar 50% din cât ţi-ai propus în prima noapte în care te-ai gândit la treaba asta, eşti genial. Şi am simţit asta la o piesă – Vacanţă cu iubire.

Am bucurii enorme şi când fac cinematografie sau regizez un spectacol şi când cânt. Diferite, dar enorme. Menirea noastră este să creăm. Pentru mine, valoarea a ceea ce fac nu stă în măsurători, ci în ceea ce simt: cât am tremurat, cât am plâns, cât am râs, cât m-am bucurat.

Aţi văzut lumea prin intermediul muzicii, la festivalurile şi concursurile la care aţi participat – Praga, Germania, Finlanda, Suedia, Norvegia, Coreea de Nord. Care loc v-a rămas mai aproape de suflet?

Din fiecare loc am o amintire specială. Dar nu pot să fac comparaţii între ele. Locurile au fost diferite, am avut emoţii diferite faţă de oameni diferiţi. Toate experienţele mele, artistice sau nu, m-au schimbat. De aceea am şi scris, la un moment dat, într-o poezie: sunt câte puţin din tot ce am trăit, sunt un pic de vară, sunt un pic de iarnă.

Dacă ceva, cel mai mic lucru, s-ar fi întâmplat altfel, este foarte posibil ca acum să fi fost alt om. Iar eu sunt mândru de cel care sunt.

V-aţi născut într-o zi de 9 iulie, la fel ca Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer şi Angela Similea, alte trei mari voci ale muzicii uşoare. Credeţi că este o zi cu har, că v-a fost menită lumina reflectoarelor?

Nu credeam la început, dar, uşor-uşor… îmi place zona de mistic. Zodiile nu sunt o prostie. O energie cosmică există şi te marchează. Sunt nişte linii generale care se pot trasa şi sunt universal valabile. Zodia racului este o zodie de artişti. Au o sensibilitate aparte.

Ziua mea este în mijlocul verii şi de mic am suferit din cauza asta, pentru că toţi colegii, prietenii mei de joacă erau plecaţi. Aproape nicioadă nu am putut să îmi fac ziua aşa cum am vrut, cu multă lume.

Dar am onoarea să fiu născut în aceeaşi zi cu celebrele doamne ale muzicii româneşti: Mirabela Dauer, Angela Similea şi Margareta Pâslaru. Fix în aceeaşi zi, şi numai unul e bărbat! (râde). Din păcate, nu s-a nimerit nicio ocazie până acum să ne serbăm împreună, dar mi-ar face o plăcere enormă.

V-au moştenit copiii vocea?

Amândoi cântă, cea mică mai mult, dar şi mai mult îi place să danseze. Am văzut-o dansând şi, într-adevăr, are o altfel de plăcere când dansează. Ureche muzicală şi ritm au amândoi. Ar putea cânta. Dar cea mică probabil o să danseze, iar cel mare e pasionat de altceva. Dar şi lui îi place să cânte. În toamnă, vrea să meargă în Polonia, la un bootcamp pentru beatbox.

Nu regret că şi-au ales un alt drum. M-a interesat să le găsesc talentul. Consider că fiecare om de pe pământ are un talent. Eu am vrut să îl descopăr pe al lor cât mai repede, ca să pot să îi formez, să îi ajut să-şi dezvolte filonul unde se simt ca peştele în apă. Plus că, în zilele noastre, să fii artist nu e aşa mare lucru…

Şlagărul cu care aţi rămas în inimile a mii de oameni, Mă-ntorc la tine, mare albastră, a fost remixat de curând. Aţi susţinut acest remix, promovându-l la diverse televiziuni şi evenimente. Cum vi se pare?

Hahaha Production s-a ocupat. M-a sunat Smiley şi mi-a propus. Am fost foarte încântat. Este o idee excepţională. Arta ţine de gust. Unora place, altora nu. Asta nu discutăm.

Ideea, în schimb, este extraordinară, pentru că acest cântec nu ar fi ajuns la acel public dacă nu era ambalat în felul acesta. Ambalajul original nu mai este ascultat, neapărat, de tinerele generaţii. A fost ajutat de acest remix ca să ajungă la alt public. Şi eu mă bucur tare mult pentru asta.

Ce mai pregătiţi: un film, un album, o colaborare inedită?

Urmează să scot o plachetă de versuri la Editura militară, prin toamnă sau primăvară. Continui concertele şi vreau, dar va dura, să scot un multialbum, cu şase discuri. Mapa se numește My music şi cuprinde discurile My clasic, My folk, My pop şi aşa mai departe.

Ca să faci muzică nouă, trebuie să fie difuzată, iar radiourile nu ne mai difuzează pe noi… Am avut şi diverse colaborări, dar nicio scânteie. Mă gândeam să fac piese noi şi să le urc direct pe internet. Vom vedea.

Despre autor

Alina Crișan

Plutonierul Alina Crişan a absolvit Şcoala Militară de Muzică, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Facultatea de Comunicare şi Jurnalism. Este preocupată de domeniul învăţământului militar şi realizatoare de emisiuni la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu