George Enescu este recunoscut, incontestabil, drept cel mai mare muzician român al tuturor timpurilor. Compozitor, pianist, interpret, pedagog și dirijor, Enescu a fost înzestrat cu un har divin de a cânta și de a compune.

Muzica sa a avut un efect terapeutic inexplicabil, fapt care l-a detașat pe marele violonist chiar și într-un clasament al artiștilor celebri. Acțiunile sale au avut și o interesantă tangentă militară, consemnată în cele două războaie mondiale ale secolului trecut.

George Enescu a avut ghinionul de a fi contemporan cu cele două conflagrații planetare. O neșansă pe care a încercat să o transforme în latură pozitivă. Anii Primului Război Mondial îl vor găsi pe George Enescu într-o serie de turnee dedicată orfanilor de război, răniților și celor năpăstuiți de soartă.

Enescu a fost concentrat ca artist-soldat și a susținut 16 concerte excepționale pe linia frontului, din Botoșaniul natal până la Galați. Toate fondurile colectate din vânzarea biletelor erau donate categoriilor defavorizate, iar în afara acestor scopuri, muzica enesciană avea darul de a ridica moralul maselor, de a promova spiritul identitar românesc, într-o perioadă foarte complicată din toate punctele de vedere.

George Enescu a susținut concerte extraordinare, ad-hoc, în fața unui auditoriu extrem de divers. Cânta în fața trecătorilor, în aer liber, dar și în fața militarilor cărora le transmitea viziunea sa despre ceea ce înseamnă România și datoria către țară.

Mai târziu, a fost solicitat să cânte la Cercul de Convalescenți al Diviziei a IV-a, lucru pe care l-a făcut cu o plăcere aparte. A devenit un apropiat al răniților și bolnavilor, pe care apoi i-a îngrijit voluntar. Era brancardier în spitalele de război, dar nu se sfia să ajute la orice, acolo unde era nevoie.

În momentele de respiro lua vioara și cânta. Iar muzica sa devenea un balsam pentru sufletele celor schilodiți de război. Foarte curând a devenit un obișnuit al saloanelor, încântând deopotrivă personalul medical și pe cei ce se zbăteau între viață și moarte.

Simplitatea sa, lipsa de complexe în contactele cu răniții, l-au impus ca pe o personalitate deosebită, dublată de o valoare sufletească inestimabilă. De aici poate și deosebita terapie a arcușului său…

Enescu a transmis constant, prin operele sale, unele mesaje legate de pace, de absurditatea războiului, dar și de promovare a României. A avut curajul de a merge la Chișinău, acolo unde afișele epocii îl descriau drept scripcar, pentru a cânta chiar înainte de decizia Sfatului Țării de a uni Basarabia cu România, în martie 1918.

Apoi a susținut un concert fantastic la Bălți, în aprilie 1918, acolo unde exista un puternic bastion țarist. Acesta a fost George Enescu: un artist neînfricat care și-a folosit din plin o armată proprie (orchestra) și arme neconvenționale, dar foarte puternice – pana, vioara și bagheta.

Un caz concret, elocvent pentru cele scrise mai sus, este salvarea lui Mihail Jora. Compozitorul și dirijorul care fusese recompensat cu Premiul George Enescu, în 1915, fusese concentrat pe front de unde se întorsese grav rănit. Suferința grea prin care trecea Jora îl făcuse pe acesta să își dorească să moară.

Audiția unui concert enescian, la Palatul Culturii din Iași, i-a redat celui care avea să devină ulterior un reprezentant de seamă al liedului românesc și rector al Academiei Regale de Muzică, dorința de a trăi, de a crea, de a face muzică. Astfel de exemple sunt nenumărate, muzica lui Enescu fiind practic o forță aspațială și atemporală pentru militarii și civilii români, în timpul războiului.

Faima pe care a câștigat-o pe scenă a fost dublată de o existență bazată pe sinceritate și pe modestie. Enescu nu a simțit niciodată nevoia să epateze, rămânând, în pofida vertiginoasei ascensiuni sociale și financiare, același muzician pasionat, dornic să discute și să comunice cu oricine i-o cerea.

După terminarea războiului, Enescu și-a continuat cariera de succes, iar mesajele sale au rămas aceleași: promovarea păcii și a României. În orice situație în care pleca din țară, pentru vreun turneu, Enescu era mistuit de dorul locurilor natale.

Avea sentimentul că numai România îi putea oferi cadrul propice pentru monumentala sa creație, lucru pe care l-a recunoscut în repetate rânduri.

Poate și acesta a fost unul dintre motivele care l-au făcut, în 1939, să doneze o sumă importantă de bani, 100.000 de lei, Consiliului de Miniștri, pentru apărarea țării. Banii i-au fost înmânați chiar lui Constantin Argetoianu, președintele Consiliului de Miniștri, iar puterea de cumpărare a sumei respective era comparabilă cu cea din zilele noastre (un miliard de lei vechi sau peste 20.000 de euro).

Argetoianu remarca, în memoriile sale, că Enescu a făcut un gest frumos, dar și că prezenta un început de scolioză. Enescu este o valoare universală, iar amploarea operei sale îl recomandă și astăzi, pe toate meridianele Terrei.

În memoria lui George Enescu a avut loc o nouă ediție a Festivalului Internațional George Enescu, în perioada 31 august – 22 septembrie 2019 în mai multe locuri din București: Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului și Teatrul Excelsior.

Pentru această ediție, organizatorii au ales ca temă centrală Lumea în armonie. În festival au fost interpretate 32 de lucrări semnate de George Enescu într-un total de 84 de concerte și recitaluri numai în sălile din București, cu un estimat de peste 2.500 de artiști din cele mai diverse colțuri ale lumii.

Cu această ocazie, a fost lansat și un excepțional documentar despre legătura lui George Enescu cu frontul, intitulat, sugestiv, Muzica rănilor de război. Documentarul este unul atipic și propune multă muzică, precum și surprinderea personalității deosebite a lui Enescu, în relația sa specială cu răniții și cu orfanii de război, mediată de divinitatea muzicii.

Ca o concluzie a acestui material, pe care dumneata stimate cititor o vei cataloga sau nu drept veridică, se poate afirma că Enescu a făcut parte din categoria geniilor ce și-au păstrat simplitatea. Înzestrat cu talentul nativ de a simți muzica într-un mod aparte, George Enescu a împiedicat rutina să se instaleze, fiecare concert al său, fiecare interpretare, beneficiind de pasiunea sa infinită pentru domeniul care l-a consacrat.

Abilitățile, descoperite din fragedă copilărie, au fost cizelate de munca depusă constant. De fapt, se poate spune că Enescu nu a muncit în adevăratul sens al cuvântului, el relaxându-se în compania notelor muzicale. În afara celor de mai sus, Enescu nu și-a pierdut niciodată omenia și pragmatismul.

Nu a făcut uz de statutul său de vedetă, de personalitate publică, și, mai mult, a reușit să își administreze averea acumulată, dovedind spirit economic. Aceste lucruri i-au permis, la începutul celui de Al Doilea Război Mondial, să recurgă la o donație substanțială către armată.

Enescu, personalitate despre care niciodată nu se va putea spune totul, a fost, fără îndoială, născut pentru muzică, iar muzica a fost un complement ubicuu al existenței sale. Gestiunea, financiară și de imagine, a fost un atu care i-a dublat de minune latura artistică, ajutându-l să rămână în memoria colectivă drept un spirit generos și cu milă de cei mai puțin răsfățați de soartă.

A sfârșit în exil, la Paris, într-o cameră de hotel. Și-a câștigat existența în metropola franceză prin susținerea de concerte și lecții date în particular. Adică a cântat și s-a dedicat muzicii până la ultima suflare…

Despre autor

Cristian Frisk

Lasă un comentariu