Atmosfera unui Bacău înceţoşat şi înfrigurat în bătaia vântului a sfidat prognoza meteo, ce promitea o zi însorită, pentru a se alătura, în ultima zi a lui februarie, sărbătorii Centrului 115 Comunicaţii RMNC.

Printre mulţii invitaţi – oficialităţi din Statul Major General şi Comandamentul comunicaţiilor şi informaticii, comandanţi ai structurilor din garnizoană, reprezentanţi ai Bisericii, foşti comandanţi şi militari care au trăit istoria acestei unităţi – câţiva copii cu vârste fragede, pete de culoare şi de soare ale zilei, ocupă locurile din primul rând al invitaţilor.

Am patru ani şi jumătate. Vasile mă numesc. Am venit la tati. Este militar şi se află acolo, în formaţie, precizează un copil cu ochii de tăciune şi păr castaniu, în timp ce indică spre părintele său. Alături, o domnişoară cam de aceeaşi etate a venit cu arma de jucărie, de vreme ce şi tatăl său poartă o armă reală.

Fără a ne scăpa din priviri, alţi doi băieţi îl flanchează pe Vasile şi se prezintă regulamentar: Grigorie, opt ani, fratele lui. Iar el este Anastasie (fratele cel mai mare). Sunt mândri de tatăl lor şi ţin să precizeze că sunt familiari cu locul: Venim aproape în fiecare duminică la biserica unităţii militare. Vasile a fost botezat aici, de părintele Lucian. Ştiţi, noi intrăm în altar. Dar este prima dată când venim la un aşa eveniment.

Practic, cei trei frăţiori ne-au subliniat un fapt care se observă cu ochiul liber. Aici, la Centrul 115 Comunicaţii RMNC –cea mai tânără unitate militară a Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii, dar matură, după cum o descrie şeful Direcţiei comunicaţii şi tehnologia informaţiei şi locţiitor al şefului SMG pentru tehnologia informaţiei, general de brigadă Valentin Becheru – au venit să sărbătorească împlinirea a 35 de ani de la înfiinţarea sa membrii unei numeroase… familii, din care fac parte inclusiv oficialităţile din Ministerul Apărării Naţionale şi ale Bisericii. Pentru că fiecare în parte are cel puţin o bucăţică de suflet prinsă în perimetrul acestei unităţi.

Nedespărţirea bisericii de armată o arată evident steagul României arborat pe un catarg cu cruce în vârf. Mai degrabă firesc decât aparte a părut şi faptul că slujba religioasă, alăturată ceremonialului militar, a fost ţinută de un sobor de opt preoţi şi condusă de părintele arhimandrit Costea Pimen, vicarul administrativ al Romanului şi Bacăului.

În plus, Biserica militară Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului, din curtea unităţii militare, ridicată cu efortul militarilor, jandarmilor, poliţiştilor şi pompierilor din garnizoană, îi apropie pe credincioşi, militari şi civili deopotrivă, închegând cum numai un locaş de cult autentic o poate face, această mare familie băcăuană.

Savoarea specialităţii militare o dau, invariabil, aplicaţiile mai vechi şi mai noi.

Cele mai mari satisfacţii le-am avut când stabileam legături de comunicaţii greu de realizat, cu ani în urmă, în general cu tehnica veche, analogică, îşi aduce aminte cu un zâmbet nostalgic plutonierul-adjutant principal Dan Tufaru, acum şef Compartiment documente clasificate şi, prin cumul, consilier al comandantului pe problemele subofiţerilor, maiştrilor militari şi soldaţilor gradaţi profesionişti. El este unul dintre cei doi veterani ai centrului.

Urcam pe cele mai înalte vârfuri muntoase, unde accesul auto era deosebit de greu. La începutul misiunii, pe întreaga perioadă a instalării tehnicii, vremea era, inevitabil, ploioasă. Cam trei săptămâni stăteam departe de familii şi ne gospodăream singuri. Bucătăria, infirmeria, cazarea tot noi le rostuiam. Un alt coleg, cel mai vechi salariat civil din unitate, Valerian Constantinescu, era baza gospodăriei. Culegea ciuperci din pădure, hribi sau pânişoare, şi le gătea nemaipomenit, de nu ne mai trebuiau conservele cu care plecam din unitate.

Acum, în aceeaşi unitate de transmisiuni se vorbeşte despre tehnică de comunicaţii prin satelit.

Avem în dotare, mai nou, şi un modul IT, de fapt un echipament satelitar, V Sat, ne pune la curent cu noutăţile căpitanul Cristian Gafencu, şef comunicaţii şi informatică. Toate echipamentele de comunicaţii şi informatică ale Centrului 115 Comunicaţii RMNC sunt pe mâna lui. Iar misiunea unităţii înseamnă exploatarea şi mentenanţa centrelor de comunicaţii din zona de responsabilitate, adică întreaga Moldovă.

Despre tehnica pe care lucrează începe să vorbească repede şi cu încântarea unui copil care descifrează un joc video nou: Tehnologie de ultimă oră. Avem acces prin satelit pentru interconectarea echipamentelor mobile, precum containere radioreleu, în câmpul tactic. Urmează să participăm la o serie de exerciţii, printre care Saber Guardian 2017, care începe în luna iunie, o mare provocare pentru noi.

Căpitanul Gafencu este în această unitate militară din 2003, venit din promoţia Academiei Forţelor Terestre de la Sibiu, pentru care a optat datorită exemplului fratelui mai mare, militar absolvent al Academiei Tehnice Militare.

Încă din academie mi s-a insuflat un sentiment de… corp. Pe care îl simt şi îl doresc la fel de mult, dar care se subţiază tot mai mult, mai ales în rândul subofiţerilor şi maiştrilor militari, după cum percep eu. Pentru ţară să fi ales armata sau pentru oportunităţile de carieră pe care i le oferă? Pentru ţară, fără discuţie! Iar, dacă te gândeşti la sentimentul de patriotism, nu pui condiţii prea multe. De foarte multe ori îţi sacrifici chiar familia pentru această haină militară, deoarece ştii că sunt foarte mulţi oameni care depind de tine.

Este tată a doi copii şi un militar puternic ataşat emoţional faţă de acest centru de comunicaţii. Îi pare rău când vede câţi militari se perindă prin unitate, îşi fac un anumit stagiu şi pleacă la un alt loc de muncă.

Mi-aş fi dorit să fie altfel, trăind cu emoţiile anilor trecuţi când lucrai cu acelaşi efectiv de oameni foarte mult timp. Contează foarte mult legătura care se creează între noi, transmisioniştii. Şi aşteptăm oameni cât mai dedicaţi slujirii sub arme, care să nu privească armata ca pe un job temporar.

Pe durata întregii existenţe de până acum, Centrul 115 Comunicaţii RMNC, al cărui drapel de luptă a fost astăzi decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, a fost condus de numai trei comandanţi: colonelul Gelu Pricopi, colonelul Dumitru Munteanu şi, actualmente, colonelul Dumitru Donica, care ne declară: Vedeţi în privirile militarilor bucuria a ceea ce au reuşit să construiască în această cazarmă. În fapt, odată cu înfiinţarea unităţii s-au pus bazele sistemului integrat de transmisiuni în Moldova. La comanda unităţii a venit din Bucureşti, în 2010, după patru ani petrecuţi în Comandamentul comunicaţiilor şi informaticii. Nu pot spune că nu am avut emoţii la venirea mea aici, dar integrarea s-a dovedit a fi uşoară pentru că – asta am simţit permanent – am fost acceptat de personalul unităţii. Ca de o familie, adaugă, pecetluind, dacă mai era necesar, acest sentiment obsesiv al zilei.

Despre autor

Cornelia Mihăilă

Maiorul Cornelia-Gabriela Mihăilă este absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Hyperion” şi a studiilor universitare de masterat ale Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative). Domeniul său de interes este Chipul Frumos din omul înveşmântat sau nu în haină militară.

Lasă un comentariu