Background Image
Previous Page  19 / 24 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 19 / 24 Next Page
Page Background

Observatorul militar

Nr. 48 / 11 – 17 decembrie 2019

19

ARMA CONDEIULUI

Colonel Florin Şperlea

florin.sperlea@presamil.ro

DREPTUL LA ZÂMBET

Desen realizat de

locotenent-colonel (r)

Cristi Vecerdea – CRIV

General-maior

Maricel D. Popa

PE LOC, REPAUS!

...Și-a luat inima în dinți. Dar a renunțat

repede, pentru că de-abia atunci a înțeles

ce gust ciudat are inima sa...

A

tunci când vă preocupați de frumusețea dumneavoastră exterioară, este bine

ca să depuneți aceleași eforturi și pentru frumusețea interioară. Nu uitați că

ea este cea care rămâne, atunci când cea exterioară, inevitabil, trece. • Fiecare

om se poate folosi de niște cuvinte care sunt mai dure decât diamantul. Dar asta

nu înseamnă că ele sunt și la fel de valoroase. • După ce omenirea a trecut printr-un

secol al luminilor, dar și prin perioadele următoare, problemele analfabetismului,

oriunde pe acest glob, sunt palme serioase, grave, la adresa civilizației umane. • Oare

în a câta zi a Genezei a creat Dumnezeu spațiul virtual?! • Nu așteptați ca să înțelegeți

dragostea sau ca ea să fie descifrată, explicată... Trăiți-o, doar. • Oare, în vremurile

astea curioase, pe care le trăim, este surprinzător faptul că laureații Premiului Nobel

pentru economie nu sunt și unii dintre cei mai bogați oameni din lume ?! • Nu a

renunța este greu. Ci a ști și a înțelege dacă renunțarea intervine la momentul opor-

tun. • Suntemcontemporanii ultimilor pași ai perioadei de vârf a societății mercantil-

consumiste, a consumului nedigerabil, neprocesabil, făcut de dragul consumului,

doar pentru că e trendy, și nu pentru a satisface o necesitate sau un scop anume.

• Forța inteligenței are capacitatea de a determina și a potența o relație de putere.

Dar o relație de putere nu poate determina și potența forța inteligenței. • Din punctul

de vedere al celor care o ignoră, pentru a-și îndeplini interesele, geopolitica ori nu

există ca știință, ori este o știință derizorie. • Omenirea are nevoie de o nouă Renaștere,

dar nu și de un nou Ev Mediu. • Referitor la coordonatele și dimensiunile sale teres-

tre, viața poartă cu sine un paradox: nimeni nu rămâne în viață, după ce o trăiește.

• Nimic nu este nou sub soare. În orice grup de lucru care se respectă, există cel puțin

două categorii de oameni: unii, care știu, dar nu fac ceea ce știu și alții, care fac, dar

nu știu ce fac. • Istoria ne dovedește că între unii păstori și unii lupi au fost încheiate

diverse înțelegeri, prin care au convenit ca ei să se comporte natural, normal, adică

fără ca unii să poată lua locul celorlalți. • Sistemul metric, ca și sistem internațional de

măsurare, își are propriile limite: cu etaloanele lui nu poate fi măsurat chiar orice. De

exemplu, prostia. • Înmod invariabil, fiecare omdevine, în timp, ceea ce gândește. Dar

acest lucru este cu atât mai ușor observabil, cu cât cei în cauză încearcă să-l ascundă.

• Când Știința va ajunge pe cel mai înalt vârf al Muntelui Cunoașterii, va găsi acolo,

ajunsă cu foarte mult timp înainte, credința, religia. • Toate experiențele omului se

plătesc cu timp. Unele dintre ele chiar cu foarte mult timp. • ...Și-a luat inima în dinți.

Dar a renunțat repede, pentru că de-abia atunci a înțeles ce gust ciudat are inima sa...

• Viața reprezintă marele nostru tezaur. Din păcate, însă, nici nu poate fi conservat

ca atare, pe termen foarte lung, nici nu ne putem folosi de el de mai multe ori...

n

S

caunele decizionale pe

care ne așezăm sau sun-

tem așezaţi sunt întot-

deauna pândite de riscuri. Nu

mă refer la riscurile profesiona-

le, implicite și, în cele din urmă,

asumate, căci e de presupus

că fiecare dintre aceia care au

fost numiţi într-o funcţie de

decizie știe că are obligaţia,

pe o perioadă determinată, să

fie în slujba instituţiei din care

face parte. În slujba și nu dea-

supra ei, lucrând într-o echipă,

reunind și nu dezbinând. Mă

refer mai degrabă la riscurile

de a uita că nu ești zeu și, deci,

veșnicia nu ţi se potrivește.

Sunt unul dintre aceia care

au avut privilegiul de a discuta

cu militari în rezervă, deţină-

torii unor funcţii importante în

anii în care s-au aflat în activita-

te. Unii și-au păstrat aroganţa,

li se pare că statutul de altăda-

tă îi îndreptăţește încă să-și pri-

vească interlocutorii de la înăl-

ţimea unui piedestal imaginar,

iar alţii au revenit, greu de spus

pe ce drum al Damascului, la o

bonomie simpatică, la firescul

acelui statut de „oarecare”.

Au reînvăţat, afabili, să roage,

după ce au dat numai ordine,

s-au reîmprietenit cu propriul

computer ori și-au redescope-

rit propria caligrafie după ce

alţii le-au scris rapoartele și le-

au legat ideile, au redobândit

obișnuinţa de a merge pe jos

sau farmecul inedit al înghe-

suielii proletare în mijloacele

de transport în comun la orele

de vârf ale traficului. Temnice-

rii lui Napoleon din Sf. Elena

remarcau, la un moment dat, o

schimbare a comportamentu-

lui fostului împărat, o revenire

treptată a sa printre „muritorii”

de rând, prin gesturi, prin atitu-

dini și maniera de a dialoga.

Îmi amintesc de nerăb-

darea iritată a unui fost lider

militar, căruia îi solicitasem un

interviu, de a aștepta la poarta

instituţiei întocmirea forma-

lităţilor de acces, așa cum

cereau regulile. Pe care,

altminteri, le știa prea bine.

Dar pe care le socotea inapli-

cabile lui. Fiindcă se simţea

(încă) deasupra celorlalţi.

Este riscant să ocupi

scaune decizionale cu gândul

excepţionalităţii propriei tale

persoane adânc înrădăcinat în

minte. Pentru că de la înălţi-

mea acestei pretinse genialităţi

suficiente este imposibil să afli

cum gândesc ceilalţi. Care, așa

cum se întâmplă adesea, au

mai bune întâlniri cu realitatea

decât cei care pretind, în lumea

lor celestă, că ideile lor sunt

sacrosancte, musai de urmat și

împlinit.

Dar oricâte reproșuri le-am

aduce acestora, va trebui să

ne scrutăm cu atenţie propriul

nostru comportament, mai

ales că orice sistem ierarhic

naște nu doar disciplină, dar și

false obedienţe. Le-am spus,

atunci când trebuia, punctul

nostru de vedere? Le-am expli-

cat, cu fermitate și argumente,

fără moliciuni oportuniste ale

coloanei vertebrale, că s-ar

putea să nu aibă dreptate și că

„așa vreau eu!” nu poate fi reţi-

nut ca argument viabil? Le-am

arătat, oare, că nu pocnitul vioi

din călcâie, urmat, inevitabil,

de magica formulă „am înţeles”

și întoarceri regulamentare nu

sunt și nu vor fi în veci cele mai

facile căi de rezolvare a unei

probleme care cere ceva mai

mult de atât? Le-am spus că

așteptăm o evaluare onestă a

muncii noastre, fără „sprijin”

binevoitor de la bârfitorii de

ocazie? I-am privit în ochi,

arătându-le unde greșesc, cu

buna și necesara convingere că

s-ar putea schimba ceva chiar

de mâine?

Dacă nu aţi făcut nimic

din toate acestea, încetaţi să-i

criticaţi! Pentru că este dreptul

lor de a trăi în continuare în

lumea pe care i-aţi ajutat să o

construiască.

n

Sunt unul dintre

aceia care au

avut privilegiul

de a discuta cu

militari în rezervă,

deţinătorii

unor funcţii

importante în anii

în care s-au aflat

în activitate.

Temnicerii lui

Napoleon din Sf.

Elena remarcau,

la un moment

dat, o schimbare

a comporta-

mentului

fostului împărat,

o revenire

treptată a

sa printre

„muritorii”

de rând, prin

gesturi, prin

atitudini şi

maniera de

a dialoga.

Scaune şi întrebări

Le-am explicat, cu fermitate şi argumente, fără moliciuni

oportuniste ale coloanei vertebrale, că s-ar putea să nu

aibă dreptate şi că„aşa vreau eu!”nu poate fi reţinut ca

argument viabil?