Profesorul Dan Sipoșan este o natură generoasă, cu un special simț al datoriei cu care slujește știința. Are darul rar de a transmite informația, dar și respectul pentru cunoaștere.

Sunteți profesor de fizică în Academia Tehnică Militară, iar cercetarea este una din pasiunile dumneavoastră. Aici, un rol important îl au imaginaţia, curiozitatea, creativitatea. Vă gândiţi la lucruri pe care noi încă nu le ştim şi nici măcar nu le bănuim. Ce v-a atras spre cercetare?

Am ales cercetarea și, de aici, laserul, pentru că cea mai populară și unanim recunoscută teorie asupra originii vieții pleacă de la două elemente esențiale, strict necesare vieții: lumina și apa. Și, pentru că laserul este de fapt un fascicul coerent de lumină, au apărut și alte teorii care consideră elementul fizic – lumina – de importanţă deosebită în modelarea și funcţionalitatea universului.

Pasiunea mea pentru cercetarea laserilor a venit în urma unui stagiu de pregătire pe care l-am parcurs, având ca subiect interacția dintre laser și sângele uman. Aprofundarea subiectului am făcut-o apoi în teza mea de doctorat, Contribuţii la elucidarea mecanismelor de interacţie a radiaţiei laser de mică putere cu ţesutul sanguin în vederea unor aplicaţii terapeutice.

Cum selectați studenții cu aptitudini pentru cercetare?

Cred că este prea mult spus cercetare la nivel universitar, în special dacă ne referim la studenţi. Pe perioada studiilor, aceștia își creează o bază de cunoștințe pe care, după ce se specializează, o dezvoltă în profunzime. Pe parcursul studiilor, dezvoltarea lor e pe orizontală, după care, cu toate cunoștințele cumulate, încep să se dezvolte pe verticală.

Primele contacte cu cercetarea apar la cei care lucrează în institute de profil sau care rămân în academie în centrele cu acest scop. Studenții bine pregătiți care doresc să lucreze în cercetare au nevoie de o perioadă de practică într-un institut cu tradiție (cu rezultate notorii și cu dotare corespunzătoare), unde să învețe meseria de cercetător, după care, împreună cu profesorii de specialitate care au idei, clădesc un proiect nou, viabil, cu aplicabilitate certă. O astfel de echipă trebuie să coaguleze experți din varii domenii pe cerințele autorității contractante.

Eu consider că cercetarea nu trebuie să se bazeze doar pe profesorii de la catedră, pentru un astfel de demers este nevoie de specialiști din multe domenii complementare, interdisciplinare, care au deja viziunea unui proiect reușit. O echipă compactă și motivată ar rezolva aceste probleme.

Au existat astfel de centre de cercetare şi în academie?

Da, au existat trei astfel de centre, cu specialiști care se ocupau doar de cercetare. În anul 2006, când încă mai exista fosta generație de cercetători, se desfășurau în paralel circa 60 de proiecte. După trei ani, au fost doar 20 de proiecte, iar în prezent funcționează doar trei proiecte. Încet, încet, cercetătorii au ieșit la pensie. S-a marșat doar pe cercetarea celor implicaţi în activitatea didactică.

A fost o discontinuitate majoră între generații, dar acum lucrurile s-au schimbat. Suntem într-un punct de cotitură și sper că am reușit să vedem unde ne situăm. Acum este momentul potrivit, când comisia de strategii din Senatul academiei va analiza și împreună vom decide procedura de inițiere și de desfășurare a noilor proiecte.

Colaborați de multă vreme cu cercetători de renume şi sunteți implicat şi în proiecte de cercetare de nivel internațional.

Colaborarea cu specialiștii din străinătate mi-a prilejuit o sumedenie de contacte umane, profesionale, a căror influență m-a modelat, într-un fel sau altul.

Acum câțiva ani am participat la un proiect internațional, Aplicațiile laserului în medicină și biologie. Rezultatele acestui demers este o lucrare în 34 de capitole, scrise de specialiști de renume din întreaga lume, mie revenindu-mi capitolul 19– Laserii în neurologie. Editorul acestei lucrări este profesorul Helena Jelínková, din Cehia. A fost publicată la Londra, la editura Woodhead, un handbook, iar un exemplar original se găsește în biblioteca Academiei Tehnice Militare.

Afirmați într-un alt interviu că, pentru a progresa, este nevoie ca medicii să înveţe mai multe despre lumină şi laseri, iar fizicienii mai multe despre biologie şi medicină. Ce s-a schimbat de atunci?

S-au schimbat destule; tot mai multe institute de vârf din lume au introdus materii umaniste în universitățile tehnice sau în institutele tehnologice, lucru care se întâmplă în prezent și la noi în ţară. Lumea a început să înțeleagă faptul că fără aprofundarea științelor umaniste nu putem realiza ceea ce astăzi se numește performanță.

Ca un profesor responsabil, simți că te naști a doua oară pentru că introduci un nou sistem de valori, cu noi înțelesuri, lărgești orizontul cunoașterii. Tinerii sensibili și cu mintea ascuțită descoperă aici că nu este vorba doar de fizică, ci despre Univers, despre fizica atomică, despre biologia moleculară – de fapt despre umanizarea științelor exacte.

Care sunt satisfacțiile dumneavoastră azi?

Marea satisfacție este momentul de după susținerea unui curs în fața studenților, când împărtășim ultimele noutăți din domeniul științei sau probleme legate de teorii despre viață. Rămân fascinați și cu mulți din aceștia rămân în discuții prelungite, într-un schimb de idei, pentru că și ei se documentează pe subiectele în cauză. Conectarea lor la aceste informații este facilă, sunt curioși, devin cordiali și empatici, cu judecăți de valoare precise și rafinate.

Ce v-ați dori să cercetați şi unde ați dori să schimbați ceva?

M-ar interesa să desfășurăm un proiect cu referire la laserul terapeutic cu aplicații în clinicile și unitățile spitalicești din România. Sper ca, în următorii doi ani, să reușesc implementarea acestui proiect, dar pentru aceasta trebuie să inițiem niște măsuri, acțiuni concrete și viabile pentru a câștiga proiectul ce vizează această temă. Colaborez cu specialiști din Institutul Național de Fizica Laserilor, care au participat alături de noi și la alte activități, pentru că acolo ei au dezvoltat un anumit stil de lucru, au strategii și abilități certe și pot fi pentru noi o sursă de inspirație și de învăţare.

Mă deranjează faptul că la evaluările de la nivel național, în vederea promovării, profesorii și cercetătorii au aceleași norme, concepute de cercetători, iar, din totalul punctajului pe care trebuie să-l realizăm, doar 1/8 se referă la partea didactică. În timpul nostru efectiv de lucru, activitatea didactică ocupă însă aproximativ 90%.

În academie nu s-au investit sume comparabile cu cele din institutele de cercetare în aparatură performantă, iar timpul efectiv de lucru pentru cercetare nu este suficient pentru a obţine performanţă. În institutele de cercetare se face numai activitate de cercetare, nu se predă, nu există obligativitatea de a edita cursuri sau alte cărți de specialitate.

Ce v-ar plăcea să rămână în mintea studenților despre profesorul Sipoşan?

Mi-ar plăcea ca, în timp, când vor deveni oameni maturi și specialiști apreciaţi, să-și amintească de faptul că am studiat împreună. Știu că sunt catalogat ca un profesor foarte exigent, însă, chiar dacă în timpul facultăţii nu m-au simpatizat pentru acest lucru, i-a ajutat ulterior să înțeleagă rolul și locul lor aici și pe mai departe, să înţelegă cum se susține un examen după criterii pertinente, cum trebuie privită această perioadă de acumulări.

Legat de acest subiect, în unele studii făcute de experți la nivelul Uniunii Europene, s-a ajuns la concluzia că studenții și elevii din România prezintă un procent de 30% de analfabetism funcțional. Acest concept se referă la faptul că o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, o idee, un concept, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Acest lucru se referă la aplicațiile specialității în care au fost instruiți. De acest lucru trebuie să ținem seama în orice formă de învățământ.

Despre autor

Elena David

Elena David este asolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii din Bucureşti. Este interesată de medicina militară, asistenţa religioasă în armată şi cercetare ştiinţifică militară.

Lasă un comentariu