Arma condeiului

Un concurs de istorie care își așteaptă rivalii

Disciplina Istorie este Cenușăreasa învățământului preuniversitar, cu numai o singură oră pe săptămână în calendarul școlar, chiar și la liceele unde Istoria este materie obligatorie pentru bacalaureat.

Cum știți, nici măcar nu se mai numește Istoria românilor, așa cum mari istorici, precum Xenopol, C.C. Giurescu, Iorga și alții își vor fi intitulat propriile sinteze, ci simplu, Istorie, cu o abordare eminamente europeană, cu abia câteva rânduri, la fiecare temă în parte (Cultură, Religie, Societate) despre spațiul românesc, ceea ce sporește confuziile elevilor.

În pofida convingerilor acelora care credeau că sala de clasă va fi, astfel, un sanctuar al dezbaterilor, în care istoria noastră va fi integrată subiectelor generale de istorie europeană și universală.

Rezultatul? Cifre uluitoare de analfabeți funcționali – a căror capacitate de a citi și înțelege un text este drastic diminuată! – conturează un tablou trist al neputinței și orbecăirii noastre continue în era tuturor reformelor.

O rază de lumină vine din inițiative a căror longevitate, știindu-le începuturile, te surprinde. Fiindcă e nevoie de oameni dedicați, pasionați, hotărâți să continue să lupte pentru un proiect în care cred cu putere, împotriva tuturor potrivniciilor și a descurajării.

Așa a început, la Buzău,la Divizia 2 Infanterie Getica, prin nobilul sprijin al Fundației Mareșal Alexandru Averescu, al Consiliului Județean și al Inspectoratului Școlar Județean, concursul de istorie 1 Decembrie – Ziua Națională a României, care a ajuns la a zecea ediție.

De zece ani, coloneii Romeo Feraru și Liviu Corciu (ultimul, recent împuternicit la comanda Arhivelor Militare Naționale Române) reușesc performanța de a aduce alături profesori de istorie de la liceele din județul Buzău și elevi ai lor, selectați după preocuparea pentru trecutul acestei nații, motivați fiind de premiile mult mai generoase decât acelea de la olimpiadele naționale (da, naționale!) de istorie, oferite de Consiliul Județean Buzău.

M-am alăturat lor cu bucuria susținerii unei competiții oneste, cu prietenii și colegii mei întru Clio, Manuel Stănescu, cercetător științific la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, și Sorin Turturică, muzeograf la Muzeul Militar Național Ferdinand I, care m-au urmat necondiționat, descoperind noi înșine, an de an, că eforturile noastre sunt frumos recompensate de entuziasmul și străduințele la învățătură ale adolescenților buzoieni.

Îmi amintesc că am amânat cu o oră începutul unei ediții, fiindcă profesoara de istorie de la liceul din Pătârlagele – care se ambiționase să se înscrie în competiție cu elevii săi, pentru a se măsura cu hasdeienii de la cel mai bun liceu din Buzău – întârzia din motive de găsire, în ultimul moment, a unei mașini care să-i aducă pe tineri la Buzău.

A meritat așteptarea, căci copiii cu care venise s-au urcat, prin meritul lor, pe un onorant loc pe podiumul competiției, cu satisfacția reușitei. Provincialii își măsuraseră forțele cu elevii celor mai bune licee din Buzău și învinseseră, participând, spunându-și, precum Cezar altădată, veni, vidi, vici!

În alt an, s-au înscris elevi de la Liceul sportiv din Buzău. Aveau corpuri lucrate îndelung în sală, deși, alăturați, păreau David și Goliat în miniatură. Nu se aștepta nimeni să fie niște competitori redutabili, nici nu au fost, dar îmi spuneau că au venit cu plăcere, că citiseră cu interes sinteza de istorie a regretatului academician Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, care a fost mereu, în onoarea sa, bibliografia concursului, și se considerau ei înșiși câștigați.

Cu fairplay-ul cunoscut din sălile de sport în care se antrenau, știau cât pot, dar nu i-a speriat nicio clipă competiția. Au știut să vină, să piardă elegant, dar, de fapt, să câștige prin simpla lor participare.

Anul acesta, generalul de brigadă Gheorghiță Vlad, comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, a adus alături de liceenii buzoieni elevi din colegiile naționale militare, la Breaza, în cuibul șoimilor cantemiriști. A extins competiția și i-a conferit o mai mare importanță. I-a pus alături pe elevi cu formare diferită pentru a se cunoaște mai bine, cu eforturi organizatorice crescute exponențial.

Pentru că omul sfințește locul și o inițiativă trebuie urmată de multă muncă, infinite eforturi persuasive, dar și de bani. Generalul Niculae Spiroiu, pe care îl prețuiesc în mod deosebit pentru calitatea sa umană și ținuta intelectuală, cel care a premiat numeroși elevi și studenți militari pentru performanțele lor școlare, prin Fundația General Ștefan Gușă, a făcut ca liceenii militari să aibă propriile premii, cu nimic mai prejos de liceenii buzoieni.

Nu încerc să dau lecții nimănui prin aceste rânduri. Dar vă spun că disciplina Istorie e în mare suferință în învățământul preuniversitar și se străduiește să supraviețuiască, botezată în fel și chip, chiar în instituțiile militare de învățământ superior.

Dacă vrem să facem din cariera militară un parcurs profesional de succes, cu oameni dedicați acestei nații, cu spirit de sacrificiu, va trebui să fim mult mai preocupați, instituțional, de felul în care elevii învață istoria acestui neam în școli.

Fără îndoială, nu ne putem substitui Ministerului Educației Naționale pentru învățământul preuni­versitar civil, dar putem, prin mobilizarea autorităților locale, în reședințe de județe bogate, unde armata, de pildă, are o bună reprezentare, să contribuim, prin efortul nostru persuasiv, la o mai bună cunoaștere a istoriei naționale, prin acest gen de competiții.

Elevii sunt dornici de cunoaștere, profesorii de prestigiu, nouă ne rămâne coagularea acestor energii întru simțire românească temeinică.

Putem?

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

6 comentarii

  • Lăudabil efortul dumneavoastră și al celor care vă urmează necondiționat precum și a celor două fundații care sprijină fondul de premiere al concursului și comenzii D2I.
    Remarcabil, pentru zilele noastre, că există tineri, și după cum se vede nu puțini, interesați de istorie care-și răpesc din timpul utilizării tehnologiei studiului Istoriei României sau românilor (am o dilemă aici).
    Indiferent de numărul de ore alocat Istoriei în planurile de învățământ, cei care doresc să facă performanță în acest domeniu, vor face (vă mai amintiți câte ore de istorie aveați pe săptămână la LMDC?).
    Indiferent de valoarea materială a premiilor, vreau să cred că, importantă este competiția, chiar dacă în cele din urmă toți au de câștigat în calitate de participanți.
    Este oare corect să le sugerăm acestor tineri că olimpiadele naționale sunt mai puțin importante doar pentru faptul că premiile nu sunt la fel de consistente sau ar trebui să le cultivăm încrederea în calitatea competițiilor de anvergură națională?
    Ce trăiri ar avea organizatorii concursului, profesorii elevilor premiați dacă în anul care vine, premianții de azi ai acestui concurs se vor afla pe podiumul olimpiadei naționale de istorie?
    Fără a neglija importanța cunoașterii istoriei naționale, TREBUIE să acordăm încet, încet și importanța cuvenită istoriei UE.
    Tinerii trebuie îndrumați spre valorile comune europene și nu radicalizați și îndepărtați de acestea.
    Toate bune!

    • Ronin, pe puncte:
      1. Multumesc pentru aprecieri. E un inceput bun.
      2. Aveam, la liceu cu profil mate-fizica, o ora cu doua ore de istorie, o data la doua saptamani. Si mai aveam ceva: teza la istorie. Deci, era una din disciplinele cu teza, socotita importanta. Asadar, media se calcula altfel.
      3. Formularea mea despre premii nu avea un scop mercantil. Ci sublinia (de aceea e important dialogul, vedeti, ca sa ne intelegem mai bine unii pe altii) ca ar fi bine ca la olimpiadele nationale sa fie premii mai atractive. Era ceva cu saua, ca sa priceapa iapa…
      4. E interesant ca participanti la olimpiada nationala de istorie au venit la acest concurs. Adica s-au consacrat acolo si au venit sa-si incerce puterile si aici. Un traseu invers decat acela presupus de dvs.
      5. Faceti o greseala frecventa in societatea românească de azi. Vă străduiți să contrapuneți istoria națională unei pretinse istorii UE (subțirică, deocamdată, deși importantă, pentru a se măsura cu istorii naționale!), insă e departe de mine un asa scop. Nu înțeleg de ce nu le vedeți complementare. Doar fiindcă eu am vorbit aici de istoria românilor? România și românii sunt în UE, deci învățăm și istoria națională, și istoria civilizației europene, în egală măsură. Și mai credeți, probabil, că istoria noastră ar putea naște naționaliști extremiști. Nu, nu învățarea istoriei! Ci ne-învățarea ei. Lipsa educației duce la extremism. Primitivismul și educația precară ne fac să ne socotim buricul universului, lipsiți de măsură și spirit critic. Dar asta e, desigur, alta discutie.

      • Sper ca “iapa” să citească articolul dumneavoastră!
        Îmi mențin punctul de vedere: pentru pasionații de istorie importantă este competiția ci nu valoarea materială a premiilor, indiferent ce entitate le acordă.
        Chiar ideea de complementaritate am sugerat („fără a neglija importanța cunoașterii Istoriei naționale”).
        Da, cred că ar trebui să ne însușim Istoria națională în context european cercetând și alte surse în afara celor de sorginte națională.
        Chiar dacă poziția dumneavoastră vă permite să-mi răspundeți pe puncte, acest lucru nu aduce beneficii dialogului … chiar mai mult.

    • Istoria României se referă la perioada 1859 (sau, foarte riguroși 1862)-prezent, Istoria românilor acoperă perioada cuprinsă între formarea poporului român (implicit strămoșii daci și romani!) până în prezent. Ca să nu mai aveti dileme.

  • Se simte multă iubire de tară, multă dăruire liniştită şi statornică de viaţă prin citirea acestui articol. Articol ce l-as numi simplu “ apel pentru mai bine”. Iar daca “Cenuşăreasa este dovada că o pereche de pantofi îţi poate schimba viaţa” , acest articol este dovada că dacă vrei cu adevarat să lupți pentru ceea ce iubești, poți.
    Felicitari pentru implicare domnului Florin Sperlea, Fundației “ General Ștefan Gușă”, Fundației “Mareșal Alexandru Averescu”, domnilor Romeo Feraru , Liviu Corciu, Manuel Stănescu, Sorin Turturică, Gheorghiță Vlad, Niculae Spiroiu, doamnei profesoare de istorie de la liceul din localitatea Pătârlagele. Si, da, nu va puteti substitui Ministerului Educației Naționale însă este un apel pentru mai bine, un model de bună practică, ce va avea cu siguranță ecou .

Lasă un comentariu