Maiorul Andrei Racolta participă, de la începutul acestui an, ca observator militar la misiunea MONUSCO, a Organizației Națiunilor Unite, în sectorul de nord al Republicii Democrate Congo, în Aveba.

La începutul lunii mai, știind că va pleca în concediu și că va avea posibilitatea să găsească farmacii bine aprovizionate, maiorul Racolta s-a prezentat la spitalul local din Aveba pentru a se interesa despre situația de acolo – ce medicamente dețin și de ce anume au nevoie, care sunt bolile predominante în această regiune etc.

A cerut și a primit informații de la doctori, de la CLA (community liasson assistent) sau de la LA (language assistent).

A aflat de bolile predominante (malaria, diareea), de prezența unor viermi intestinali, dar și despre medicamentele de slabă calitate ori contrafăcute existente în RD Congo.

Am promis personalului medical din spitalul local că le voi aduce medicamente de bună calitate. Mi-am ținut cuvântul dat și, în timpul liber, până la revenirea din concediu, am cumpărat medicamente din Entebbe, Uganda, în valoare de aproximativ 150 de dolari, în special pentru bolile amintite, precizează maiorul Racolta.

Ulterior, însoțit de un CLA și un LA, ofițerul român a mers la spital și a dăruit medicamentele promise; în plus, a donat spitalului și o sumă de 100.000 FC (1 USD =1.600 FC). Această sumă va fi folosită gradual pentru cei mai nevoiași pacienți, care nu își pot plăti taxa de spitalizare. O parte din salariul personalului medical este de la stat, cealaltă fiind o cotă procentuală din taxa de spitalizare plătită de pacienți.

Împreună cu doctorul și managerul spitalului, Andrei a verificat perioada de garanție, precum și prospectele medicamentelor, care aveau traduceri în engleză și în franceză. Astfel, doctorii au putut să vadă efectele pozitive, dar și adverse, ale medicamentelor, încât să le poată folosi corespunzător.

Personalul medical a fost foarte încântat și plăcut surprins de inițiativa ofițerului român, iar mulțumirile au fost pe măsură.

Aveba este situat la 64 km sud-vest de orașul Bunia, capitala regiunii de Nord a RD Congo. În fiecare săptămână, este necesară o patrulă administrativă în direcția Bunia pentru realimentarea și verificarea mașinilor, dar și pentru alte sarcini.

Mașinile pot fi verificate doar de atelierele auto specializate ale UN, care se găsesc în Bunia. Numai în caz de urgență se poate recurge la atelierul auto din COB (Company operating base) Aveba, unde își are sediul o companie din Bangladesh.

Reîntors din concediu, cu forțe proaspete, în prima patrulă administrativă, din 7 mai, maiorul Racolta a fost în Bunia și, tot în timpul liber, a cumparat circa 300 de caiete, 500 de pixuri și 10 cutii cu cretă albă pentru a le dona școlii din satul Kaswara, toate în valoare de aproximativ 140 de dolari.

Dis-de-dimineață, Andrei, însoțit de un LA și un CLA, i-a surprins pe elevi și pe profesori, deopotrivă. Rechizitele școlare au fost împărțite cu prioritate celor mici.

Am început cu primul an școlar și am continuat cu anul al II-lea până când aproape s-au terminat caietele. Toată creta albă, surplusul de pixuri și ceva caiete au fost date directorului școlii pentru a fi împărțite celor care au mai multă nevoie, spune Racolta.

Școala din Kaswara are 446 de elevi, împărțiți în șase ani școlari. Din totalul elevilor, 162 de elevi sunt trimiși acasă pentru că părinții lor nu își permit să plătească taxa școlară. Adică, 42 de elevi din anul I, 33 din anul II, 24 din anul III, 30 din anul IV, 19 din anul V și 14 din anul VI.

Taxa în această școală este de 2.600 FC per elev pentru o lună (circa 1,6 dolari). Profesorii sunt plătiți cu un anumit procent din încasarea taxelor școlare.

De asemenea, ofițerul român a donat suma de 120.000 FC celor mai mici dintre elevi, pentru a le plăti taxa școlară, astfel încât să-și continue studiile. Școlarii cei mai mici sunt cei mai vulnerabili, pentru că depind în totalitate de părinți, care să le plătească taxa.

Copiii mai măricei primesc de la șeful satului o parcelă de pământ pe care o cultivă și de care au grijă; ulterior, vând legumele la piață, pentru a face bani ca să-și plătească taxa școlară.

Pe lângă acțiunile caritabile, maiorul Andrei Racolta își îndeplinește și sarcinile zilnice de observator militar (MILOB), care îi revin în Aveba.

Fiecare zi este diferită, spune maiorul. Poți fi în patrulă, ofițer de serviciu în teamsite sau poți ține locul unui coleg bolnav ori să fii în concediu.

Problema acută în Aveba AOR (area of responsability) este apa potabilă. De cele mai multe ori, localnicii ne cer să îi ajutăm și să adăugăm în raport informații despre situația precară a fântânilor și proasta calitate și insuficiența apei potabile – cauzele celor mai multe boli.

Localnicii ne solicită ajutorul, de asemenea, pentru medicamente, semințe pentru plantat și pesticide.

În timpul patrulei, trebuie să fii tot timpul precaut, să te porți respectuos cu localnicii și să ai grijă cum le vorbești. Obținerea de informații depinde foarte mult de aceste lucruri.

Ca exemplu, amintește patrulele din satele Anyaga (1 mai) și Kapalayi (4 mai), unde a fost alături de localnici și s-a informat despre problemele cu care se confruntă.

Despre autor

Viorel Amzarescu

Lasă un comentariu