Arma condeiului

Un nou statut al cadrelor militare

M-am bucurat sincer când am auzit, deunăzi, știrea adoptării în forul legislativ suprem a actului normativ referitor la modificarea și completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare. După toate cele întâmplate la vârful instituției, speranța apariției printre norii negri a unor raze de soare cam dispăruse.

Ca în orice familie, când se ceartă părinții e greu să crezi că o vor duce mai bine copiii, deși, în unele cazuri, pe undeva se exploatează sentimental situația și odraslele se bucură cel puțin de niște bani primiți, în plus, de la fiecare, ca o compensație materială pentru dragostea pierdută.

Pentru că, spun înțelepții, niciodată nu se poate cumpăra iubirea cu bani și nici recăpăta vreodată liniștea și pacea de dinaintea divorțului.

Dar, poate, e valabil la entități mai mici și în sistemele mari funcționează alte reguli și învățături.

Lumea se schimbă și noi odată cu ea. În bine sau în rău.

Spuneam mai demult că procesul de transformare și de modernizare a armatei în pas cu provocările din mediul internațional de securitate  a fost, este și va fi unul complex, deosebit de dur, practic unul continuu, marcat substanțial de poziționarea țării noastre la frontiera de răsărit a Uniunii Europene și de apartenența concomitentă la acest for și la Alianța Nord-Atlantică. Cu toate implicațiile derivate din acest rol.

Statutul cadrelor militare a suferit de-a lungul timpului o serie de modificări și completări legate, în special, de procesul de profesionalizare a militarilor și de spectrul diferit de atribuții și misiuni cărora trebuie să le facă față.

Ultima inițiativă, așa cum se arată în expunerea de motive, urmărește clarificarea unor situații juridice punctuale care se impuneau a fi corelate și armonizate cu alte acte normative recent apărute în domeniul salarizării, pensiilor militare și reformei în domeniul sănătății.

Totodată, noile prevederi statuează mai clar reașezarea piramidei de grade și funcții și posibilitatea de evoluție în carieră a diferitelor categorii de personal prin măsuri proactive de motivare și fidelizare.

Modificările și completările au fost determinate de nevoia de primenire a organismului militar dar, mai ales, de contextul în care armata, precum și celelalte instituții din sistemul național de apărare, se confruntă cu un puternic deficit de personal, generat de ieșirile masive din sistem din ultimi trei ani, precum și, să recunoaștem, de migrația specialiștilor de vârf spre alte țări și spre profesii mai bine plătite.

Specialiști pentru care armata nu a găsit încă soluții de a-i menține în sistem, adică de a-i remunera la valoarea lor, deși investește substanțial în pregătirea și perfecționarea lor în rețeaua proprie de cursuri, colegii, școli de aplicație, academii și universități.

Las la îndemâna specialiștilor și în seama jurnaliștilor specializați pe domeniu să explice pe larg și pe înțelesul tuturor efectele acestei legi, după promulgarea ei, bineînțeles.

Acum, pentru a nu trezi gelozii și orgolii, trebuie făcut ceva și pentru civilii din armată. Și nu mă îndoiesc că specialiștii în resurse umane nu au deja pe masa de lucru proiectele unor propuneri legislative de îmbunătățire a vieții lor.

Trebuie doar să le înainteze cu argumentația necesară, cu curajul asumat în fața decidentului politic, că fac un lucru bun în beneficiul unor oameni care luptă, fiecare la postul lui, pentru ca treburile să meargă bine. Și pentru care, la fel ca pentru militari, armata este a doua familie.

Reamintesc că sunt salariați civili în armată care îndeplinesc atribuțiile unor funcții cu studii superioare și care, chiar dacă au absolvit facultăți cu specializări de profil, nu sunt plătiți la nivelul acestor studii. Din cauze care țin de interpretarea diferită a unor acte normative. În unele unități se poate, în altele nu.

Două persoane cu aceeași facultate absolvită, cu aceeași specializare sunt tratate diferit. Una este plătită pe studii superioare, cealaltă pe studii medii, deși îndeplinesc același gen de atribuții. Mai bine să nu-i dai un drept omului, decât să greșești cumva! Aceasta este practica cel mai des întâlnită.

De ce să cauți în cărți, de ce să întrebi la eșalonul superior? Merge și așa. Uneori, amalgamul de prevederi legislative și de norme metodologice de aplicare, unele dintre ele depășite, altele expirate, te bagă în ceață și nu mai știi ce să faci.

Iar omul trage la căruță, în speranța că va răsări, vreodată, soarele și pe strada lui. Și se consumă, se îmbolnăvește și pleacă. Unde-l duc picioarele.

Fără a încerca să duc lucrurile în derizoriu, că nu e de râs, vă împărtășesc vorbele de duh ale unui bun amic, care îi spune, într-o seară, soției:

Ia vezi, măi nevastă, unde este actul nostru de căsătorie!? Că, poate, a expirat și noi stăm așa, ca proștii, împreună!

Și, revenind la subiect, de asta pleacă unii oameni din armată. Că sunt luați de proști…

Despre autor

Ion Ciontea

Lasă un comentariu