Luni, 27 mai, Centrul de Exploatare, Mentenanță și Dezvoltare Puncte de Comandă Strategice General Anton Berindei sărbătorește 25 de ani de la înființare. Poartă numele fostului ministru de război din ultimii ani ai veacului al XIX-lea, străbunicul academicianului Dan Berindei.

Am mers, zilele trecute, pentru prima dată la această structură. Documentarea prealabilă nu m-a ajutat foarte mult, pentru că singura informație care există în mediul online este că, la 18 iunie 2018, Centrului i-a fost înmânat Drapelul de luptă.

Am ajuns, așadar, cu temele nefăcute în fața șefului Centrului de Exploatare, Mentenanță și Dezvoltare Puncte de Comandă Strategice, colonel inginer Marian Bogeag.

Colonelul este militar de carieră, cu două misiuni în teatrele de operații din Irak și Afganistan. A venit în Centru în 2002 și a urcat toate treptele carierei, de la funcția de șef de birou până la cea de șef de centru. Așa că m-a lămurit el, atât cât a permis nivelul de securitate, cu ce se ocupă structura pe care o conduce.

Centrul are misiunea de exploatare, mentenanță și dezvoltare a punctelor de comandă strategice, locații aflate în sprijinul celor care asigură comanda și controlul și iau deciziile, la nivel strategic, în SMAp.

Tot în misiunea unității intră și menținerea în stare de operativitate continuă a echipamentelor care asigură microclimatul și funcționalitatea acestor puncte de comandă.

Având în vedere că echipamentele folosite sunt de o foarte mare finețe și nu se regăsesc în vreo altă unitate, trebuie  menționată și unicitatea acestei structuri.

Echipamentele sunt de ultimă generație, automatizate integral și pot asigura microclimatul în condiții destul de grele. Totodată, ne putem mândri cu un corp tehnico-ingineresc de elită, pe care l-am format cu forțe proprii.

La ceas aniversar, le doresc colegilor mei să fie sănătoși, încrezători în forțele proprii, mândri că încadrează o structură de elită și unică în Armata României și să rămână fideli unității. – Colonel inginer Marian Bogeag.

Pentru că echipamentele care deservesc aceste puncte de comandă sunt de proveniență străină, instruirea se face în regim autodidact, în baza cărților tehnice și a manualelor de exploatare, la locul de muncă.

Din păcate, în MApN nu avem posibilitatea instruirii la echipamentele pe care le avem în deservire, așa încât ne-am format propriii instructori, oameni care, din dragoste pentru meseria pe care o fac, au reușit să înțeleagă, singuri, cum funcționează fiecare echipament.

Să nu uităm nici de componenta de dezvoltare a Centrului. Chiar dacă nu înglobează și factorul de cercetare, au ingineri pregătiți în acest sens. Structura de dezvoltare găsește soluții de modernizare a anumitor componente, pentru ca avariile să nu se repete.

Și noi avem avarii, situații destul de grele, dar care dau culoare muncii noastre, aduc adrenalina la nivelul maxim și ne provoacă să ne depășim limitele și să găsim soluții. Dacă nu le găsim noi, nu are cine să o facă. În spatele nostru nu mai este nimeni.

Pe lângă structura inginerului-șef, principala componentă în activitatea desfășurată, Centrul dispune și de structurile conexe, care vin în sprijin – personal, financiar, contabilitate, logistică.

Achizițiile sunt o parte foarte importantă, pentru că echipamentele pe care le avem nu sunt produse de raft, sunt produse unice și e un efort pentru oamenii care încadrează acest compartiment să le găsească.

Totuși, structura inginerului-șef este cea care duce greul, având în responsabilitate partea tehnică, uzine întregi, formate din echipamente de tot felul.

Sunt cerințe tehnice care, dacă nu sunt respectate, pot conduce la avarii deosebit de grave, cu pierderi de vieți omenești și pagube materiale foarte mari. De asta, inginerul-șef al unității, funcție pe care și eu am încadrat-o, are cea mai mare responsabilitate.

Actualul inginer-șef al Centrului este colonelul Cristian Ceaușu. A fost numit în funcție în septembrie 2017,  cu puțin timp înainte de a ajunge de la post, de la Bruxelles, unde a petrecut patru ani, în cadrul reprezentanței militare a României la NATO și UE, ofițer de stat major, responsabil pe probleme de logistică, resurse și standardizare.

Trecerea a fost surprinzătoare, nu mă așteptam să găsesc atât de multe provocări aici. Iar faptul că doar ce am venit de la post și am fost băgat în focul luptei s-a dovedit de bun augur.

Mă bucur că fac parte din acest colectiv, este o provocare zilnică ceea ce se desfășoară aici. – Colonel inginer Cristian Ceaușu.

În nici doi ani, a căpătat experiență nu doar în privința managementului facilităților, ci și a funcționării unor echipamente destul de sensibile.

Ai în responsabilitate echipamente care asigură un microclimat 24/7, nu-ți poți permite să greșești.

Corpul inginerilor este format dintr-un colectiv destul de tânăr, dar cu experiență.

Sunt tineri cu dorința de a fi utili acestui tip de management al facilităților. Nu am decât cuvinte de laudă la adresa lor. Sunt implicați în ceea ce fac și, uneori, eu însumi învăț de la ei.

Unitatea folosește o politică de atragere a personalului strict specializată, spune, zâmbind, șeful Centrului, în sensul că avem anumite tehnici prin care atragem personalul și îl facem și să nu mai plece de aici.

Resursa umană este cea mai importantă și i se datorează plutonierului-adjutant principal Nina Zelinschi, șef compartiment personal și completare, un rol determinant în promovarea politicii de personal. Inclusiv eu am trecut prin mâinile dânsei, când am venit în unitate, adaugă colonelul.

Nina Zelinschi lucrează în cadrul acestei structuri din 1987, când a fost repartizată la Comandamentului apărării civile, care includea, la momentul acela, Compartimentul obiective speciale și avea în compunere aceste puncte de comandă strategice.

Am debutat ca ajutor evidență, în cadrul compartimentului de aprovizionare, după care am desfășurat activitate de personal, vreo 15 ani, spune Zelinschi. Nu am plecat pentru că m-am regăsit în această unitate, m-am mulat pe activitatea de aici.

Oamenii au fost, în limbaj popular, cumsecade, oameni lângă care am putut să stau și să lucrez fără să mă gândesc să plec în altă parte sau să am anumite nemulțumiri.

Așa a ajuns să aibă aproape 32 de ani de vechime, în același loc. Și nu se gândește încă să treacă în rezervă, chiar i-ar plăcea să își continue activitatea aici până la vârsta de pensionare.

De altfel, încă de la înființarea Centrului, nu a existat dinamică de personal. Cine a venit, nu a mai plecat decât la pensie, în principal datorită mediului de lucru.

La 25 de ani de la înființarea acestei structuri, mă gândesc că timpul a trecut extrem de repede și mă bucur că am putut contribui la ceea ce este astăzi această unitate.

Deloc surprinzător, Centrul are o încadrare foarte bună din punct de vedere al resursei umane, în baza unei selecții riguroase.

Am dorit să avem oameni foarte bine pregătiți și dedicați meseriei, spune șeful Centrului.

Sunt foarte riguroși în respectarea normelor tehnice care, practic, le dau misiunea de bază.

Dacă aceste echipamente funcționează și putem să asigurăm suportul necesar în luarea deciziei, înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea.

Exercițiile executate la nivel național și internațional, conduse din aceste puncte de comandă strategice, au decurs fără probleme, nu am avut sincope, iar personalul care le-a încadrat a fost deosebit de mulțumit de condițiile create. Așa că, până acum, putem să raportăm că misiunea a fost, fără excepție, îndeplinită. 

 

 

Despre autor

Alina Crișan

Plutonierul Alina Crişan a absolvit Şcoala Militară de Muzică, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Facultatea de Comunicare şi Jurnalism. Este preocupată de domeniul învăţământului militar şi realizatoare de emisiuni la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu