La Centrul de Instruire pentru ISR, Parașutiști, Operații Speciale și JTAC (CIIPOJ) General-maior Grigore Baştan s-a finalizat Programul de atestare parașutiști militari pe parașuta rotundă a militarilor din Cursul de formare pentru soldați profesioniști – etapa instrucției individuale de specialitate.

Foto: Iulian Cadulencu

Au fost atestați 79 de militari din care cinci femei, iar la finalizarea pregătirii aceștia vor încadra subunități de cercetare în adâncime și de parașutiști din Forțele Terestre române.

Foto: Iulian Cadulencu

Cursul a făcut din mine un alt om, a fost un examen al maturității, fiind motivat să duc mai departe tradiția militarilor în familie.

Foto: Iulian Cadulencu

Tatăl meu a fost, la rândul lui, parașutist militar și m-a motivat să nu îl dezamăgesc. Abia aștept să îl sun și să împărtășesc cu el cea mai mare realizare a mea de până acum.  De acum încolo voi purta cu mândrie bereta vișinie pe cap și însemnele de parașutist militar pe umăr, a spus soldatul Vlad Sandu, la finalul parașutărilor.

Foto: Iulian Cadulencu

Colega sa, soldat Mădălina Micu, a precizat că ultima parașutare din seria celor cinci mi-a trezit un sentiment de libertate, iar când am luat parașuta în spate să ajung la raionul de regrupare, deși povara kilogramelor parașutei era apăsătoare, am avut o senzație de eliberare care mi-a ușurat pașii. Iar aceste emoții mă vor urmări mereu în toată cariera.

Foto: Iulian Cadulencu

Unul dintre instructorii din aeronavă, caporalul Emilian Baciu, s-a declarat mândru de cei care tocmai își primiseră botezul parașutiștilor, în mărăcini.

Foto: Iulian Cadulencu

I-am privit cu admirație pe acești tineri care și-au învins temerile, emoțiile și angoasele și au privit cu curaj la hăul ce se căsca sub ei.

Foto: Iulian Cadulencu

Este o imensă responsabilitate, acolo în ușa avionului, în special când ai de a face cu începători, dar mă bucur că eforturile noastre, ale instructorilor, au fost încununate de succes.

Foto: Iulian Cadulencu

După ce le-a înmânat absol­venților mult râvnitele berete vișinii, comandantul CIIPOJ, locotenent-colonel Gabriel Carpiuc, le-a urat cer senin și voalură plină.

  • Locotenent-colonel Dragoș Axinia
  • Foto: maistru militar principal Iulian Cadulencu

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

2 comentarii

Lasă un comentariu