De ce-i frumoasă viața, uneori?

Fiindcă ne dăruiește plăcerea de a întâlni oameni pe care nu-i putem uita. Datorită sufletelor lor strălucitoare, a încrederii și speranței pe care ni le transmit cu un singur surâs. Astfel de oameni am întâlnit la Batalionul 33 Vânători de Munte Posada din Curtea de Argeș.

Dacă n-ai ajuns niciodată într-o unitate militară și ți se oferă această ocazie, n-o rata! Este șansa ta de a descoperi o lume nouă, cu regulile și rigorile ei, în care, oricât ai vrea, nu vei putea evita… surprinderea. Așadar, te poți aștepta ca, dincolo de gardul unei cazărmi, să te impresioneze tehnica, armamentul și echipamentele militare, terenurile de instrucție cu facilitățile pe care le au, ordinea și disciplina tipic cazone.

Și, totuși, dacă nimic din acestea nu te va mișca, cu siguranță vei afla militari care vor ști să prindă în sufletul tău o petală de nu-mă-uita. Nu crezi?

Hai să facem o mică încercare și să-ți prezint astăzi, când Batalionul 33 Vânători de Munte a împlinit 49 de ani de existență, câțiva dintre cei care duc spiritul acestor luptători ai crestelor carpatine mai departe. Și, pentru început, te-aș ruga să asculți o poveste. Spusă cu glas tremurat și cu lacrimi în ochi de caporalul Dan Cornel Crăciun, cel căruia destinul i-a oferit o nouă șansă la viață:

În 2015, eram la a doua misiune în Afganistan. În dimineața zilei de 30 aprilie, mă aflam într-o patrulă pe Autostrada A1. La un moment dat, ne-am oprit la o bază a polițiștilor afgani, din apropierea autostrăzii. Eu făceam parte din dispozitivul de siguranță, împreună cu alți colegi.

Deodată, de nicăieri, s-a îndreptat spre noi o mașină-capcană care a explodat. Am fost patru răniți, însă eu cel mai grav. Am avut artera de la piciorul drept secționată, am pierdut mult sânge, iar dacă nu interveneau colegii mei rapid, eram mort. Lor le datorez viața. Lor le datorez șansa de a-mi mângâia copilul pe care soția îl purta în pântece atunci.

Caporal Dan Cornel Craciun.
Foto: Gheorghe Vișan

Și zâmbetul, aș completa eu, cu care și-a obișnuit colegii de când a revenit în unitate. Căci după 15 intervenții chirurgicale și aproape un an și jumătate de refacere, Cornel spune că se bucură de fiecare zi, ca și cum ar fi un dar de la Dumnezeu. Este un model de modestie și curaj și, în pofida faptului că are gradul III de handicap, face față funcției pe care o încadrează: mecanic la grupa de întreținere.

Am o amorțeală continuă la piciorul drept. Reușesc să mișc doar trei degete de la acesta, iar glezna este semiblocată. M-am ales și cu o tromboză în urma operațiilor, dar sunt mulțumit că nu mi s-a amputat piciorul, deoarece a existat acest risc. Sunt fericit că am putut conta pe o familie minunată, pe niște prieteni adevărați.

Oameni de caracter, uniți, camarazi care, de foarte multe ori, pun profesia înaintea vieții de familie, după cum îmi mărturisea comandantul batalionului, locotenent-colonel Antonio-Daniel Alexe.

Nu-mi place să mă plâng, ci să găsesc soluții la problemele pe care le întâmpinăm, spunea hotărât, la începutul dialogului nostru, cel care se află la comanda vânătorilor de munte din Curtea de Argeș de mai bine de un an. Iar mare parte din soluții, locotenent-colonelul Alexe le-a găsit cu ajutorul subordonaților.

Locotenent-colonel Antonio-Daniel Alexe.
Foto: Gheorghe Vișan

Dacă sunteți sceptici de acest lucru, vă ofer doar câteva date: batalionul administrează șapte cazărmi, reușește să-și îndeplinească obiectivele de instrucție, să participe cu rezultate deosebite la tabere, trageri, exerciții naționale și multinaționale.

Toate aceste realizări au fost posibile în pofida numeroaselor pensionări, de anul trecut, a deficitului de ofițeri în multe din funcțiile cheie ale unității.

Toți oamenii mei pun suflet în ceea ce fac, se implică în toate activitățile pe care le avem, reușesc să suplinească prin eforturi deosebite golurile apărute în urma acestui, să-i zicem, schimb de generații care are loc în armată.

Când te bazezi pe astfel de oameni, e adevărat, nu trebuie să te plângi. Poți să te bucuri că mai ai o familie. Căreia îi dăruiești mai mult parcă decât celei de acasă, al cărei oaspete de weekend ai ajuns să-i fii, iubire, încredere, speranță. Nu-ți permiți să faci rabat de la sentimente, nu-ți permiți parti-pris-uri. Numai așa se explică spiritul de castă, legătura puternică dintre astfel de militari. Care știu să fie împreună la bine, dar mai ales la greu.

De curând, am reușit ca o stradă a municipiului Curtea de Argeș să fie denumită după numele eroului sublocotenent (p.m.) Aurel Marcu, zice comandantul batalionului. La ceremonia care a avut loc cu această ocazie, vânătorii de munte au fost alături de familie. Sper ca acest gest umil, dar firesc, să mai aline, în primul rând, suferința fiicei sale, de numai 15 ani.

Caporal Vasile Județ.
Foto: Gheorghe Vișan

Despre gesturi firești ne-a vorbit și omul bun la toate, așa cum îl numesc colegii pe caporalul Vasile Județ:

Muncesc din 1990 în unitate și, chiar dacă sunt mecanic, am făcut de toate în batalion, de la desfundat canale la zidărit, de la reparații la vopsitorit. Iubesc armata, profesia, însă trebuie să știi când să te retragi.

Iar Vasile, la vârsta de 50 de ani, a hotărât ca acest moment să fie în curând.

Unele probleme mă determină să aleg varianta pensionării. Voi continua în viața civilă să lucrez ca mecanic, iar aici îmi voi lăsa ginerele să mă reprezinte, încheie zâmbind caporalul Județ.

Dacă unii vânători de munte se gândesc la pensie, alții sunt abia la început. Și, așa cum le stă bine celor tineri, au multe țeluri, dorințe de împlinit. Au ambiții și sunt perseverenți în ceea ce fac, precum soldatul Andreea Duminică, ce ocupă funcția de pușcaș.

Am dat examen doi ani la rând la Academia Forțelor Terestre, însă, din păcate, n-am trecut de testarea la limba engleză. În 2017 am concurat împreună cu sora mea mai mică. Ea a fost admisă, deci trebuie să reușesc și eu.

Soldat Andreea Duminică.
Foto: Gheorghe Vișan

Până la acel moment fericit, se delectează cu cursurile la două facultăți pe care le urmează:

Sunt studentă în anul întâi la Facultatea de contabilitate și în anul al doilea la Facultatea de asistență socială, ambele din Pitești, continuă Andreea. Cu solda mea, reușesc să mă întrețin singură și să-mi plătesc taxele de studii.

Declarați ei nu trebuie să mire pe nimeni, căci, da, salarizarea unui soldat profesionist în armată putem spune că este atractivă pentru cei care se gândesc să facă primul pas pe acest drum. Însă nu vă gândiți doar la bani, ci la ce vă poate oferi armată în afara soldei. De exemplu, pasiuni.

Mi-am descoperit aici pasiunea pentru tehnică. Sunt șofer și iubesc ca ochii din cap autoturismul de teren pe care-l am în primire de 12 ani, afirmă caporalul Georgel Marican.

Caporal Georgel Marican.
Foto: Gheorghe Vișan

Cu bătrânul, dar încă puternicul ARO 243 de care răspunde, Georgel a străbătut zeci de mii de kilometri, mulți în zone greu accesibile, iar fierul nu l-a lăsat la greu. În aceste condiții, cum poți oare să nu te atașezi de mașină? Cum poți să nu simți o legătură puternică, ca față de cineva drag.

Încă o lecție de atașament față de valorile Batalionului 33 Vânători de Munte avea să mi-o ofere plutonierul-major Gheorghe Florescu, subofițer de companie și președintele Asociației Sportive Vânătorii Posadei, înființată în 2014.

După 26 de muncă în unitate, subofițerul dorește să facă mai multe pentru colegii săi. Iar prin asociație încearcă nu doar să promoveze sportul în rândul militarilor, să crească vizibilitatea batalionului în societatea civilă, să le ofere militarilor de aici și familiilor acestora alternative atractive de petrecere a timpului liber.

Plutonier-major Gheorghe Florescu.
Foto: Gheorghe Vișan

În prezent, ne preocupă organizarea celei de-a doua ediții a Duatlonului Regal Invictus, însă încercăm permanent ca, prin acțiunile noastre, să fim o prezență activă în viața comunității.

Cu astfel de aspirații, cu asemenea trăiri ce pulsează în fiecare inimă de apărător al crestelor carpatine din Curtea de Argeș, drumul spre vârf, spre performanță, nu poate să fie decât unul mai ușor. În pofida intemperiilor, șicanelor inevitabile ale vremii și vremurilor.

La 1 iunie 1969 a luat fiinţă Batalionul 33 Vânători de Munte Posada, dislocat în oraşul Curtea de Argeş și subordonat, în prezent, Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa din Brașov.

Batalionul a fost pus la dispoziţia NATO/UE încă din anul 2006, iar până acum a executat cinci misiuni în teatrele de operații: una în teatrul de operaţii din Irak (2005) şi patru în teatrul de operaţii din Afganistan (2007, 2010, 2012 și 2015).

Cinci militari din această structură de elită a Armatei României au căzut la datorie, de-a lungul timpului, în teatrul de operații din Afganistan: sublocotenenţii post-mortem Aurel Marcu, Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Paul Caracudă și Dan Ciubotaru.

Despre autor

Gheorghe Vişan

Colonelul Gheorghe Vişan este absolvent al Facultăţii de Litere şi Istorie din cadrul Universităţii din Craiova şi al Cursului postuniversitar de jurnalism (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti). Este preocupat de domeniile economico-financiar, literatură şi sport. Realizează pagina financiară din săptămânalul armatei „Observatorul militar”. Redactor-șef adjunct al „Observatorului militar”, colonelul Vișan este absolvent al Institutului Militar de Auto "Basarab I".

Lasă un comentariu