Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, au discutat sâmbătă, 30 noiembrie, în cadrul unei videoconferinţe desfășurate la sediul MApN, cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operaţii din Afganistan, Bosnia și Herţegovina, Polonia, precum și în Republica Mali, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Militarii români au prezentat analiza situației de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul de îndeplinire a misiunilor și au raportat că starea de sănătate și nivelul moralului personalului sunt foarte bune.Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit militarilor pentru felul exemplar de acțiune în cadrul misiunilor internaționale și le-a urat La mulți ani!

Ziua Națională a României este sărbătoarea tuturor românilor, o zi în care cinstim trecutul glorios al armatei noastre, în care preţuim prezentul şi ne gândim cu speranţe la viitor. Ţara datorează, în egală măsură, respect şi gratitudine tuturor militarilor din Armata României aflați în misiune în teatrele de operații internaționale. Vă asigur, dragi camarazi, de întreaga noastră preţuire şi vă aşteptăm sănătoşi acasă, cu misiunile îndeplinite, aşa cum ne-aţi obişnuit, la standarde impecabile.

Vă dorim ca Ziua Națională a României să vă dea imbold pentru a trece peste toate încercările și vă asigurăm că suntem mereu cu gândul la voi și la familiile dumneavoastră. Vă mulţumesc, dragi colegi, pentru seriozitatea cu care vă îndepliniţi misiunile!, a transmis ministrul Ciucă militarilor aflaţi în misiuni în afara graniţelor ţării, mulţumindu-le totodată și pentru modul în care își fac datoria faţă de ţară, departe de familii, asigurându-i de tot sprijinul din partea ministerului.

De asemenea, ministrul Ciucă a ținut să-i transmită cele mai calde urări generalului de brigadă Dorin Toma, senior național reprezentativ în teatrul de operații din Afganistan, care și-a sărbătorit ziua de naștere alături de camarazii săi.La rândul său, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, i-a felicitat pe militari și a ținut să precizeze că este pentru prima dată când participă la o astfel de activitate de partea cealaltă a legăturii.

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu