Locotenent-colonelul Doina Trandafir este psiholog cu o îndelungată experienţă la Institutul de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General dr. av. Victor Anastasiu” şi propune, în rândurile de mai jos, o continuare a ghidului de orientare în cariera de pilot militar la care aspiră adolescenţii, fie ei în uniforma albastră cu lampas roşu sau civili.

Am scris, într-un alt număr al săptămânalului „Observatorul militar”, un articol adresat celor care acum sunt fie elevi, fie absolvenţi ai liceelor militare sau civile şi se gândesc să îmbrăţişeze în viitor cariera de pilot militar (vezi http://presamil.ro/vreau-sa-zbor/). Scopul textului era de a prezenta, pe scurt, aspectele profesiei de pilot la care ar fi realist să se raporteze un candidat.

Spuneam că, pentru a deveni pilot, sunt necesare următoarele: să vrei (să fii motovat), să poţi (să ai sănătate şi aptitudini), să fii dispus la efort – toate trei fiind la fel de importante. Voi continua, vorbind despre disponibilitatea la efort (sau disponibilitatea de a te implica), un element extrem de valoros pentru orice carieră, de altfel, dar cu anumite particularităţi pentru pilotaj.

Ai trecut acum de primele etape de selecţie (medicală, psihologică, examenul de admitere) – prilej de bucurie pentru toată lumea. Dar greul de abia acum începe! Urmează etapele de instruire academică, urmate de cariera de pilot militar.

În etapa anterioară, să-i spunem de documentare, ai strâns suficiente informaţii în legătură cu viaţa de student-pilot şi, mai apoi, de pilot. Dar sunt suficiente glume legate de diferenţa dintre teorie şi practică şi suficiente diferenţe între practica altora şi propria experienţă, pentru a înţelege că imaginea construită este doar una foarte generală. Pe parcursul carierei, va fi nevoie de un efort permanent de învăţare şi disciplină de viaţă.

Un student-pilot va învăţa ABC-ul pilotajului, urmând ca „alfabetul” să fie perfecţionat întreaga carieră. Pe scurt, va învăţa să controleze aeronava la sol şi în zbor, elemente de navigaţie şi comunicare, gestiunea sistemelor de bord. Simplu, nu? Haideţi să detaliem un pic!

Zborul este o sarcină complexă, care presupune o serie de elemente şi procese, ca de exemplu: evaluarea corectă a stării prezente şi predicţia stării viitoare a aeronavei; evaluarea permanentă a resurselor disponibile, a acţiunilor şi efectelor lor; definirea acţiunilor posibile şi a efectelor lor; selectarea unui plan de acţiune; execuţie şi monitorizare a planului ales etc. În realitate sunt mult mai multe elemente.

Zborul este o activitate înalt procedurală – pilotul lucrează cu proceduri şi ckeck-lists, care trebuie învăţate (şi aplicate întocmai); dar nu toate acţiunile sunt standardizabile (vezi defecţiuni rare, situaţii neprevăzute), de aceea este nevoie de flexibilitate şi iniţiativă – aspecte care se întemeiază tot pe învăţare.

Învăţarea permanentă este legată de complexitatea solicitărilor zborului (fizice şi psihice) care se pot traduce în stres şi oboseală. Iată, aşadar, momentul în care motivaţia de tip romantic, la care m-am referit în articolul anterior, începe să dea piept cu realitatea.

Pregătirea pentru pilotaj (curs de bază, cursuri de trecere pe alte categorii de aeronave, pregătire la simulator) este dublată de instruire pe linie de carieră: curs de instructor, cursuri de conducere, masterat, doctorat, curs de supravieţuire (pe uscat şi mare), curs de psihofiziologie a zborului, curs de engleză (minimum), curs de siguranţă aeriană etc. Acestea sunt cursuri organizate, dar mare parte din efort este individual: simpla prezenţă la un curs nu poate fi suficientă. Va trebui să-ţi educi calitatea de a fi curios, de a citi mereu, de a descoperi singur. Devine evident că, în aviaţie, este locul acelora care mereu mai au ceva de învăţat.

Un pilot are de îndeplinit, dacă vrei să spunem aşa, două tipuri de misiuni complementare: misiunea de zbor şi misiunea de militar. Din multe perspective, igiena de viaţă a unui pilot militar se aseamănă cu cea a sportivilor profesionişti.

Militarii care execută misiuni în cadrul Forţelor de Operaţii Speciale – dar acest lucru poate fi spus şi despre piloţi – sunt „atleţi-luptători, atleţii ultimi, aflaţi în vârful piramidei atletice”*.

Spre deosebire de spotivi, militarii au cicluri de antrenament pe tot parcursul anului (nu doar antrenamente sezoniere, precum sportivii) şi îşi dezvoltă abilităţi multiple (nu excelează doar într-un singur sport) – deoarece, în misiunile pentru care se antrenează, neprevăzutul reprezintă norma. Antrenamentul militarilor este şi de tipul „ajută-te singur!”, iar  disponibilitatea lor este de 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Nu, armata nu este pentru oricine!

Motivaţia susţine energetic toate activităţile noastre, de aceea este important să fim atenţi la ceea ce ne menţine motivaţi şi la ceea ce ne împiedică. Dacă, în faza de documentare despre profesia de pilot, erau necesare toate informaţiile disponibile (pentru conturarea unei imagini cât mai aproape de realitate), acum nu îţi mai permiţi luxul de a le analiza permanent.

Acum trebuie să uiţi de aspecte îndelung şi repetat discutate (multe din ele în mass-media sau de comentatori care au prea puţină legătură cu lucrurile despre care vorbesc!) legate de salariul mic, tehnica (veche sau inadecvată) de pilotaj, zborul insuficient, de faptul că meseria de pilot „nu se merită” (atac nejustificat atât la profesie, cât şi la limba română!) etc.

Comparaţia cu piloţii civili sau ai altor armate este, de asemenea, nepotrivită în acest moment: te pregăteşti să fii pilot militar, nu mai are sens să faci comparaţii între toate alternativele profesionale în care ai fi putut fi. Piloţii militari nu vorbesc de beneficiile materiale pe care le obţin, ci de plăcerea de a zbura, disponibilitatea la sacrificii, de faptul că doar această meserie îţi poate oferi senzaţia unică a zborului; ei simt că nimic nu se compară cu zborul şi cu statutul de pilot militar.

Sunt multe sacrificii pe care le fac, dar, cum spunea la un moment dat un pilot cu experienţă: „Ştiu că se pot câştiga bani şi cu mai puţin stres, dar ce să fac dacă asta-mi place?”.

Eu nu spun să nu te gândeşti, uneori, la aspectele mai puţin plăcute ale meseriei – doar că, avându-le permanent în vedere, nu te va face mai fericit, ci mai nemulţumit – şi asta se poate răsfrânge, în ultimă instanţă, asupra dorinţei de a zbura. Piloţii mulţumiţi ştiu să ascundă cu grijă toate frustrările de care au parte în buzunarele combinezonului – de ce crezi că există atâtea buzunare acolo?

Primul lucru pe care ai vrea să-l faci, odată admis la Academia Forţelor Aeriene, ar fi să strigi tare, să te audă toată lumea: Voi fi pilot! Şi este firesc să fie aşa, doar că, pe termen lung, viaţa de pilot militar nu se petrece sub luminile rampei (sau sub ochii publicului) – excepţie făcând spectacolele aeriene, rare.

Efortul pe care îl vei face zilnic nu va fi recompensat nici cu aplauze şi nici cu recunoaşterea publică pe care ai merita-o. Multe din misiuni vor fi operaţiuni de care vei şti doar tu şi aceia implicaţi direct, iar satisfacţia personală va trebui păstrată în sfera privată.

Acestea sunt doar aspectele cele mai evidente care solicită efortul permanent al unui pilot militar. Ele nu constituie rezultatul unei cercetări riguroase, ci sunt extrase din discuţiile pe care le-am avut cu piloţii în activitate, în cadrul evaluării psihologice periodice. Dar, în ciuda tuturor greutăţilor, un lucru rămâne neschimbat, aşa cum l-a exprimat Traian Vuia, cu mult timp înainte de neînţeles cum omul nu înnebuneşte de bucurie că poate zbura!

Mai trebuie spus că toate aceste dimensiuni ale efortului susţinut trebuie văzute în contextul unei raportări corecte la riscul profesional. Este vorba despre o conştientizare şi o acceptare asumată a acestuia – dar este un subiect care va merita o atenţie aparte.

Locotenent-colonel Doina Trandafir

*The Special Operations Forces Nutrition Guide, Patricia A. Deuster, PhD, MPH, CNS Teresa Kemmer, PhD, RD Lori Tubbs, MS, RD Stacey Zeno, MS Christiane Minnick, M.Ac, p. 1.

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu