La 11 noiembrie 1918, clopotele speranței au răsunat în întreg Parisul. Oamenii aflau, astfel, că Primul Război Mondial, care avea să fie cunoscut drept Marele Război, se încheiase.

Carnagiul mondial, cum a mai fost numit primul conflict al epocii industriale, care semănase moartea așa cum nu o mai făcuse niciun război până atunci, ajunsese la sfârșit. Lumea, epuizată, răsufla ușurată.

La aproximativ 80 de kilometri nord de Paris, în pădurea de la Compiègne, într-unul din vagoanele trenului de comandament al mareșalului francez Ferdinand Foch, reprezentanții beligeranților din 1914-1918 conveneau asupra condițiilor armistițiului.

Imperiul Austro-Ungar deja dispăruse, Germania era înfrântă, în pragul revoluției, iar Al Doilea Reich wilhelmian lăsa locul Republicii de la Weimar. O cruntă agonie, politică, economică, militară și socială înaintea revirimentului nazist, sărbătorit, în triumf, cu cinism, de un Hitler victorios, la 22 iunie 1940, după capitularea Franței, în al doilea război major al epocii industriale.

Liderul nazist a ținut să scoată din muzeul de la Rethondes, vagonul mareșalului Foch, pentru a-i sili pe reprezentanții Guvernului de la Vichy să semneze capitularea Hexagonului în exact aceleași condiții din noiembrie 1918.

Liderii politici cei mai importanți s-au adunat la Paris, la 11 noiembrie 2018, pentru o sobră comemorare a jertfelor din anii Primului Război Mondial și, pentru prima oară alături din 1918, la Compiègne, liderii german și francez, cancelarul Angela Merkel și președintele Emmanuel Macron, cu numai o zi înainte, s-au îmbrățișat și au marcat prin gestul lor de reconciliere momentul armistițiului.

Liderii german și francez s-au îmbrățișat și au marcat prin gestul lor de reconciliere momentul armistițiului.
Foto: AFP

Întâlnirea Macron-Merkel a fost exemplară pentru închiderea lungului șir de revanșe și umilințe reciproce, începute la Compiègne, în
noiembrie 1918.

Armistițiul găsește armata română mobilizată, în urma unui efort general, atent pregătit, de reintrare în război. La 10 noiembrie 1918, regele Ferdinand a lansat un înalt ordin către militari, pe care îi chema din nou la datorie pentru sprijinirea românilor care, în Bucovina și Transilvania, pe ruinele Imperiului Austro-Ungar își luaseră soarta în propriile mâini, întemeiați pe principiile enunțate de președintele Woodrow Wilson, la începutul anului 1918, în Congresul american.

Frații voștri din Bucovina și din Ardeal – le spunea regele Ferdinand ostașilor – vă cheamă pentru această ultimă luptă, ca prin avântul vostru să le aduceți eliberarrea de sub jugul străin.

La jumătatea lunii octombrie, generalul Constantin Prezan și locotenent-colonelul Ion Antonescu, în calitate de șef al Secției Operații din Marele Cartier General, au prezentat regelui Ferdinand un memoriu privind posibilitățile de mobilizare a armatei române în cazul reintrării României în război.

Inamicul dispunea de 41 de mari unități, dar numai opt erau periculoase, arătau cei doi în memoriul lor, patru fiind la est de Nistru, la o distanță de numai 100-150 de kilometri, două divizii erau în nord-estul Munteniei și alte două la sud de munți. Restul trupelor protejau alte regiuni împotriva înaintării Armatei Aliate de Orient.

În concluzie, Prezan și Antonescu arătau că situația inamicului nu ar fi trebuit să constituie un impediment major pentru reintrarea țării în război și remobilizarea armatei române.

Un rol important în acest sens l-a avut și misiunea secretă a lui Victor Antonescu, reprezentantul României la Paris, care a fost solicitat să transmită din partea președintelui Consiliului de Miniștri al Franței, Georges Clemenceau, un mesaj important la Iași, care viza, în esență, reluarea cooperării militare și a operațiilor împotriva Puterilor Centrale înainte de încheierea războiului mondial.

Victor Antonescu s-a deplasat incognito, sub acoperirea unei uniforme de căpitan francez și a unui nume de împrumut, Antoine Louis, de la Paris la Salonic, și apoi, după îndelungate peripeții, la Iași, unde a fost lăsat de pilot într-o pădure. El s-a întâlnit apoi, în același secret, la reședința contelui de Saint-Aulaire, reprezentantul diplomatic francez în România, cu principalii responsabili politici și militari, printre care Ion I. C. Brătianu și generalul Constantin Prezan.

Planul prevedea mobilizarea a cel puțin patru divizii române, care urmau să înainteze din Valea Siretului pe direcția sud-vest și să facă joncțiunea, în zona Ploiești, cu armata generalului Henri Mathias Berthelot, care trebuia să forțeze Dunărea, la Giurgiu. Împreună ar fi format flancul drept al armatei aliate a generalului francez Franchet d’Esperey, pentru a continua acțiunile împotriva Germaniei.

Legăturile cu Aliații au fost întărite și prin acreditarea colonelului Radu R. Rosetti pe lângă comandamentul Armatei de Dunăre, comandată de generalul Berthelot.

La 9 noiembrie 1918, la trei zile de la înlocuirea guvernului Marghiloman cu unul condus de generalul Constantin Coandă, la inițiativa lui Brătianu, executivul român a adresat trupelor de ocupație din România un ultimatum, solicitând ca în 24 de ore să părăsească țara.

Feldmareșalul August von Mackensen nu a dat vreun răspuns, dar l-a retras, de la Iași la București, pe colonelul von Brandenstein, șeful Misiunii Militare Germane.

A doua zi s-a decretat mobilizarea armatei române, iar generalul Constantin Prezan a fost readus în fruntea Marelui Cartier General, subșef fiind numit generalul Henri Cihoski, cel care comandase Divizia 10 Infanterie în bătălia de la Mărășești. În același timp, a fost remis reprezentanților Antantei la Iași, din partea guvernului român, un memoriu privind sacrificiile de război ale României și reluarea cooperării cu Aliații.

La 7 mai 1918, România era silită să încheie, în condițiile generate de revoluția bolșevică și retragerea Rusiei din conflictul mondial, înrobitorul tratat cu Puterile Centrale. Atitudinea regelui Ferdinand, care a refuzat să-l ratifice, ne-a reașezat alături de Aliați la masa verde a păcii, acolo unde ne era de drept locul prin jertfa de sânge a armatei române.

Chiar dacă acel tratat a apucat să producă unele efecte, șase luni mai târziu, România era întregită, inclusiv prin decizia românilor ardeleni la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

Cine și-ar fi închipuit, în dezastrul din mai 1918, reușita împlinirii idealului național al unirii tuturor românilor într-un stat unitar în numai câteva luni? Ca o autentică pasăre Phoenix, românii au știut să dea cu tifla istoriei și au ieșit victorioși dintr-o confruntare complexă pentru care, în mod evident, în 1916, nu erau pregătiți.

 

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu